Spania, campioana europeană en titre, poate scrie istorie în meciul cu Paraguay, din sferturile Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud, care va avea loc sâmbătă, la Johannesburg.
Spania nu a ajuns niciodată în semifinalele Cupei Mondiale, oprindu-se de patru ori în sferturile de finală, între 1934 şi 2002. De partea cealaltă, Paraguay a reuşit deja să facă istorie, sferturile de finală reprezentând cea mai mare performanţă din istoria acestei echipe.
Ibericii au pierdut în 2002 în faţa Coreei de Sud la loviturile de departajare, iar în 1994 a fost întrecută de Italia cu 2-1. În 1986, Belgia a învins selecţionata spaniolă la loviturile de departajare, iar în 1934 Italia a învins Spania cu 1-0, într-un meci rejucat. Spania a ajuns în primele patru din lume în 1950, dar la turneul din Brazilia, la care au participat doar 13 echipe, sistemul de desfăşurare a fost diferit, cu două faze ale grupelor.
Spania are o şansă de aur de a ajunge în semifinale, având în vedere că întâlneşte poate cel mai accesibil adversar în această fază. Dacă vor trece de Paraguay, în semifinale spaniolii ar urma să înfrunte învingătoarea dintre Argentina şi Germania.
Paraguay a întrecut în optimi selecţionata Japoniei, la loviturile de departajare (5-3) şi probabil va adopta aceeaşi tactică şi mai departe, cu un joc închis, cu riscuri minime. Selecţionerul Gerardo Martino este încă în aşteptarea primului gol reuşit de atacanţii săi, între care se numără nume consacrate ca Santa Cruz, Cardozo, Valdez sau Barrios.
Vicente del Bosque nu va putea conta în meciul de sâmbătă pe fundaşul Raul Albiol şi pe mijlocaşul Javi Martinez, ambii accidentaţi. Fernando Llorente şi Javi Martinez au jucat cu Athletic Bilbao în luna martie, într-un amical câştigat de Paraguay cu scorul de 3-1.
Cele două echipe s-au întâlnit la CM din 1998 şi la CM din 2002, prima oară încheind nedecis (0-0), pentru ca apoi să se impună spaniolii cu scorul de 3-1. Un alt treilea meci, jucat pe pământ spaniol, în octombrie 2002, s-a încheiat cu rezultat alb, 0-0.
Meciul, care va avea loc pe stadionul "Ellis Park" din Johannesburg (61.000 locuri), va fi arbitrat de guatemalezul Carlos Batres.
Echipele probabile:
Paraguay: Justo Villar - Carlos Bonet, Antolin Alcaraz, Paulo Da Silva, Claudio Morel - Enrique Vera, Victor Caceres, Cristian Riveros - Lucas Barrios, Roque Santa Cruz, Nelson Valdez.
Selecţioner: Gerardo Martino.
Spania: Iker Casillas - Sergio Ramos, Carles Puyol, Gerard Pique, Joan Capdevila - Sergio Busquets, Xavi, Xabi Alonso, Andres Iniesta - David Villa, Fernando Torres.
Selecţioner: Vicente del Bosque.