Atacantul naţionalei Germaniei, Miroslav Klose l-a egalat pe co-naţionalul său, Gerd Muller, în clasamentul golgheterilor la turneele finale ale Cupei Mondiale, după ce a înscris două goluri în partida de sambata, cu reprezentativa Argentinei, din sferturile de finală, câştigată de "europeni" cu scorul de 4-0.
Klose, care se află la a treia participare la un turneu final, a înscris, în total, 14 goluri la cele trei turnee finale la care a participat. La Cupa Mondială din 2002, Klose a marcat de cinci ori, performanţă repetată patru ani mai târziu, la turneul organizat chiar în Germania. La actuala ediţie, găzduită de Africa de Sud, atacantul german a reuşit patru goluri: unul în partida cu Australia (4-0), unul în meciul cu Anglia (4-1) şi două în meciul cu Argentina (4-0).
Miroslav Klose, în vârstã de 32 de ani, este singurul fotbalist din topul celor mai buni 20 de marcatori la Cupa Mondială care mai poate doborî recordul deţinut de brazilianul Ronaldo, marcator a 15 goluri la turneele finale din 1998, 2002 şi 2006.
Ronaldo este urmat în topul marcatorilor de germanii Gerd Muller şi Miroslav Klose – cu câte 14 goluri, şi francezul Just Fontaine - 13 goluri.