Conducerea clubului FC Braşov a definitivat programul meciurilor amicale pentru cantonamentul din perioada 21 iunie - 3 iulie, ce va avea loc la Les Diablerets, Elveţia.
Prima întâlnire este FC Brasov - Grasshopers Zürich, la 22 iunie, ora 18:00 la ora României, iar apoi la Aarau, cu FC Aarau, la 24 iunie, ora 19:30.
Programul prevedeîn continuare o întâlnire, la Spiez, cu FC Thun ( Elveţia- Liga a 2-a ) la 26 iunie, ora 19:00, şi un meci, la Amphion (Franţa), cu EA Guingamp ( Franţa - Liga a 2-a), la 28 iunie, ora 19:00.
La finalul cantonamentului va avea loc un meci amical cu Yverdon (Elveţia - Liga a 2-a) sau Young Boys Berna, la 2 iulie.