Preşedintele Confederaţiei braziliene de Fotbal (CBF), Ricardo Teixeira, a afirmat că noul selecţioner naţional ar trebui să fie o punte de echilibru între predecesorii săi Carlos Alberto Parreira şi Carlos Dunga, conform unui post local de televiziune.
"După părerea mea, noul antrenor al echipei naţionale trebuie să reprezinte o soluţie de mijloc între cei doi", a comentat Teixeira pentru postul SporTV, fără a da însă vreun nume pentru posibilul succesor al lui Dunga după eliminarea selecţionatei Braziliei în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din Africa de Sud.
După înfrângerea în faţa Franţei la Mondialul din 2006 din Germania, Parreira a fost criticat pentru
"excesul de libertate" acordat jucătorilor pe durata pregătirilor şi a competiţiei, în timp ce succesorul său, Dunga, a fost acuzat de duritate excesivă la adresa jucătorilor săi.
Teixeira a adăugat că numele noului antrenor al "Selecao" va fi cunoscut pe data de 25 iulie, când se va anunţa şi echipa ce va întâlni Statele Unite într-un meci amical, primul după Mondialul din Africa de Sud.