Daca as fi fost olandez! (editorial Razvan Toma)

Până la "sferturi", Mondialul sud-african părea unul amorf, însă cele mai bune opt echipe ale lumii au reuşit să-l scoată din acea letargie. Astfel am putut aborda ultimele meciuri cu emoţiile şi trăirile de altă dată. Aşa s-a întâmplat şi cu prima semifinală, Olanda - Uruguay, mai ales că erau două echipe pe care le-am admirat constant pe parcursul întregului turneu. Privind spre ecranul televizorului, ascultând superbul imn "Het Wilhelmus", văzând chipurile optimiste ale băieţilor trimişi de van Marwijk în teren şi apoi remarcând bunădispoziţia din grupurile de suporteri olandezi din tribune, mi-a venit brusc cu ciudă în minte o întrebare la care eram conştient că nu are vreun răspuns: de ce nu m-oi fi născut în Olanda?

Aş fi avut o istorie de care aş fi putut fi mândru, chiar dacă de-a lungul timpului ţara mea a suferit mai multe ocupaţii din partea unor mari puteri regionale. Ocupaţii însă care nu au lăsat în urma lor doar praf şi fum, fanarioţi, balcanisme şi expresii devenite ulterior mod de viaţă precum "bacşiş", "kilipir" etc. Cu toate acestea, ţara mea s-a putut înscrie printre puterile coloniale, atingând diverse teritorii ale lumii, fie din zona Bazinului Caraibelor (Surinam, Antilele Olandeze, Aruba), fie Asia de Est (fostele Indii Olandeze din actualul teritoriu al Indoneziei). Şi să nu uit Africa de Sud, pentru că boerii (a se citi burii) provin tot din neamul meu iar ei au realizat din nişte ţinuturi sălbatice singura ţară de pe Continetul Negru care se poate bate la infrastructură şi nu doar cu marile puteri economice din America de Nord sau Europa de Vest. N-are rost să mai pomenesc şi de multele mari personalităţi ale lumii date de-a lungul timpului de neamul meu. Sau de miile de misionari creştini porniţi din ţara mea spre a face cunoscut Cuvântul Evangheliei în lumea largă, ceea ce a mai şters puţin o pată neagră de pe obrazul unor alţi înaintaşi de-ai mei care îşi câştigaseră o deloc onorabilă faimă de a fi fost cei mai cruzi neguţători de sclavi. Şi să nu uit de compatriotul meu, omul olandez obişnuit, cel care de decenii a dus o luptă dură cu natura pe care finalmente a câştigat-o. Pentru că teritoriul ţării mele avea numeroase porţiuni situate sub nivelul Mării. Şi inundaţiile păreau a ne copleşi, pentru că nu luptam cu câteva râuri, ci cu o ditamai Mare a Nordului. Dar compatrioţii mei nu s-au lăsat şi după multe suferinţe au inventat un sistem de diguri fără cusur. Scăpând de această ameninţare, s-a putut munci serios şi nu la mişto, astfel încât astăzi Olanda mea a ajuns una din ţările cu cele mai ridicate standarde. Nu trebuie să trec cu vederea că am avut şansa, spre deosebire de ţările din estul continentului, să fim ocoliţi de ceea ce s-a numit comunism. Dacă am fi avut parte de el - Slavă Domnului că nu s-a întâplat!!! - probabil că acum nu mai îmi dădea mâna să scriu aceste rânduri. Ştiu, şi noi avem o clasă politică de care nu suntem prea mândri (cine se poate mândri cu aşa ceva?), dar nu ne vine să vomăm când auzim de ea sau să o considerăm totodată o boală cronică pentru soceitatea noastră. Pentru că în rândurile ei există şi oameni care îşi fac treaba corect, dovadă că această enervantă criză mondială nu ne-a lovit atât de tare aşa cum s-a întâmplat prin alte părţi şi ne-am păstrat în continuare rangul de ţară prosperă. Aşa că, dacă îmi pun în cap, mâine plec la Johannesburg să văd finala CM de fotbal, fără să fie nevoie pentru asta ca să îmi vând o parte din casă sau să nu mai pun gura pe mâncare la întoarcere până la finele anului.

Şi pentru că tot am pomenit de fotbal, marea mea pasiune, ce răsfăţat aş mai fi fost din acest punct de vedere dacă aparţineam bravei naţii batave! În primul rând, pentru a simţi clipe de măreţie n-ar fi trebuit să trăiesc ca alţii, săracii!, doar dintr-un sfert de finală al unui turneu final de CM sau dintr-o Cupă a Campionilor Europeni plus Supercupă a Europei câştigate demult de tot, că azi unii dintre eroii de-atunci au ajuns deja bunici. În primul rând, n-aş ştii spre ce să mă orientez mai întâi... Spre echipele de club? Spre naţională? Spre fotbalul juvenil, că şi acolo avem trofee importante? Păi la echipele de club, la noi a apărut noţiunea de fotbal total şi prin intermediul lui o suită de trofee pentru Ajaxul marelui nostru Cruyff . Asta după ce seria fusese deschisă de Feyenoord. În total au fost vreo 6 Cupe ale Campionilor, că între timp s-a înscris la cuvânt şi PSV Eindhoven, iar Ajax a revenit după două decenii de această dată cu nişte copii crescuţi în propria grădiniţă. Pe care din acestea să le omagiez mai întâi? Pentru care să organizez meciuri jubiliare? Că pe lângă acestea 6 ar mai fi şi o Cupă a Cupelor a Ajaxului, care nu s-a sfiit să ia şi o Cupă UEFA, ca şi PSV de altfel, iar amintita Feyenoord a mai adus şi ea două astfel de trofee. Ce mă făceam dacă ar fi câştigat şi Alkmaar finala din 1981? Mai sunt însă 3 Supercupe ale Europei pentru aceeaşi Ajax, care a mai luat de 2 ori şi Cupa Intercontinentală, faţă de doar una adusă de Feyenoord. Deci, cam la 17 trofee de anvergură aş tot avea vreme să mă gândesc. Trecând la echipa naţională, la care la fel de uşor trecuse în anii 70 de la Ajax şi spiritul fotbalului total, nu ştiu cum am făcut dar mereu specialiştii ne situează printre favoriţi. Mai întâi au fost atinse două finale mondiale consecutive şi una dintre ele fără amintitul Cruyff. Ghinionul a fost că de fiecare dată adversara ultimului act ne-a fost reprezentativa ţării gazde a turneului. Însă atât în RFG, cât şi în Argentina, am avut trofeul în mână, scăpându-l printre degete; pe nemţi i-am condus dar au întors rezultatul până la pauză, pentru ca apoi ei să nu mai atingă mingea, însă nici noi tabela, iar cu argentinienii o bară a lui Rensenbrinck din minutul 89 ne-a despărţit de trofeu. N-am mai greşit însă la Euro 88, când acel gol imposibil al lui van Basten în finala cu URSS a vrut să răzbune amintitele mici ezitări mondiale. Acum, nu mai jucăm cu gazda. De fapt, noi suntem cam gazde, cu verişori noştri boeri (a se citi buri) alături. Doamne, dacă aş fi fost olandez...

Răzvan Toma