Echipa de fotbal a Elveţiei, gazdă a EURO 2008, alături de Austria, este prima echipă eliminată, după ce a fost învinsă cu scorul de 2-1 (0-1) de formaţia Turciei, la Basel, miercuri, în Grupa A a turneului.
Elveţianul Hakan Yakin a deschis scorul în minutul 32, dar turcii au egalat prin Semih Şenturk (57), iar în prelungiri au obţinut o victorie nesperată, prin golul lui Arda Turan (90+3).
După circa 20 de minute în care cele două echipe nu au strălucit, pe o ploaie torenţială, elveţienii au luat jocul pe cont propriu şi au apărut ocaziile la poarta lui Volkan. A fost mai întâi şutul de la distanţă al lui Derdiyok (19), dar Volkan a prins în doi timpi. Portarul turc a intervenit foarte bine la şutul lui Hakan Yakin (23), dar şi la lovitura liberă a lui Barnetta (25), de la 24 de metri. Turcii au şi ei o ocazie imensă: lovitură liberă, de pe stânga, a lui Nihat, Benaglio a respins în capul lui Arda Turan, iar de aici balonul s-a dus în bară (29).
Elveţia deschide scorul în minutul 32, prin Hakan Yakin, care a reluat simplu în plasă centrarea lui Derdiyok, după ce acesta, cel mai tânăr jucător al turneului, driblase portarul: 1-0. Yakin a fost aproape de "dublă", dar a reluat pe lângă poartă din trei metri la centrarea excelentă a lui Behrami (34).
Repriza a doua aduce oprirea ploii şi o Turcie mai incisivă, care reuşeşte egalarea prin Semih Şenturk (intrat la pauză), cu capul, la centrarea lui Nihat: 1-1 (57). Gazdele revin la cârma jocului şi au două ocazii bune, prin Gelson (60) şi Magnin (61). Fazele au început să alterneze la cele două porţi, şi Tuncay a avut o şansă de gol, dar a tras imprecis din careu (64). Turcia a ratat o mare oportunitate în minutul 74, când Nihat nu a ajuns la centrarea lui Tuncay, în faţa porţii. Oaspeţii reuşesc să fie mai periculoşi, iar Mehmet Aurelio trage într-un adversar din poziţie bună (80).
Elveţia a avut şansa victoriei, printr-un contraatac supranumeric, Yakin a tras la poartă din marginea careului, Volkan a respins, dar apoi l-a blocat pe Inler (84). Turcia a reuşit golul victorie în prelungiri, în min. 90+3, când Arda Turan a pătruns fără să fie atacat şi a şutat sub transversală de la 17 metri: 1-2.
Victoria aceasta scoate din cursă Elveţia şi oferă o şansă mare Turciei pentru calificare. Portugalia este deja în sferturi, cealaltă calificată urmând să se decidă după partid Turcia - Cehia (15 iunie). Celălalt meci va fi Elveţia - Portugalia.
Elveţia - Turcia 1-2 (1-0)
Au marcat: Hakan Yakin (32), respectiv, Semih Şenturk (57), Arda Turan (90+3).
Grupa A, Basel, stadion "St.Jakob Park": 40.000 spectatori, 18 grade Celsius.
Au evoluat echipele:
Elveţia: 1. Diego Benaglio - 5. Stephan Lichtsteiner, 20. Patrick Mueller, 4. Philippe Senderos, 3. Ludovic Magnin (căpitan) - 19. Valon Behrami, 8. Gokhan Inler, 15. Gelson Fernandes (7. Ricardo Cabanas, 76), 16. Tranquillo Barnetta (22. Johan Vonlanthen, 66) - 10. Hakan Yakin (14. Daniel Gygax, 86) - 12. Eren Derdiyok. Antrenor: Kobi Kuhn.
Turcia: 23. Volkan Demirel - 22. Hamit Altintop, 15. Emre Aşik, 2. Servet Cetin, 3. Hakan Balta - 10. Gokdeniz Karadeniz (6. Mehmet Topal, 46), 11. Tumer Metin (9. Semih Şenturk, 46), 7. Mehmet Aurelio, 14. Arda Turan - 17. Tuncay Şanli, 8. Nihat Kahveci (căpitan; 18. Kazim Kazim, 85). Antrenor: Fatih Terim.
Arbitru: Lubos Michel; arbitri asistenţi: Roman Slysko, Martin Balko (toţi din Slovacia), arbitru de rezervă: Damir Skomina (Slovenia).
Cartonaşe galbene: Tuncay Şanli (31), Mehmet Aurelio (41), Hakan Balta (48), Eren Derdiyok (55).
Statistica oficială UEFA: şuturi 15-9 (pe poartă 7-4, în afara porţii 7-4, blocate 1-1), faulturi 20-23, ofsaiduri 4-3, cornere 6-5, posesia mingii 46%-54%.