Fundaşul lateral italian Gianluca Zambrotta a apreciat miercuri că meciul împotriva României, din grupa C a EURO 2008 la fotbal, de vineri, de la Zurich (ora 19:00, ora României) este unul de "totul sau nimic", după înfrângerea formaţiei campioane mondiale împotriva Olandei (3-0), la debutul în actualul turneu final, luni seaara.
"Contra României, va fi totul sau nimic, a explicat jucătorul lui AC Milan la o întâlnire cu presa ţinută la Baden, în sudul Vienei). Va trebui să dăm maximum, să luptăm şi să fim primii la fiecare balon. Unicul rezultat care ne interesează este victoria", a subliniat Zambrotta, considerând partida de vineri "delicată şi decisivă".
În caz de înfrângere cu România, care a făcut meci egal, 0-0, cu Franţa, Italia va fi matematic eliminată de la EURO 2008, înainte chiar de confruntarea cu Franţa în al 3-lea şi ultimul ei meci din prima fază, pe 17 iunie la Zurich.
După umiliarea în faţa olandezilor, Zambrotta, unul dintre oamenii de bază ale Nazionale, a ţinut, de altfel, să-şi afirme susţinerea pentru selecţionerul Roberto Donadoni. "Nimeni dintre noi nu s-a gândit la întoarcerea altui selecţioner. Suntem alături de el şi vom continua drumul cu el", a spus Zambrotta, confirmând, involuntar, discuţiile legate de revenirea fostului selecţioner, Marcello Lippi, cel care a condus Italia la titlul mondial cu 2 ani în urmă, idee care a avut ecou şi în presa peninsulară.