Fostul internaţional olandez Johan Cruyff, finalist al Cupei Mondiale în 1974, consideră că Spania este "marea favorită" a finalei cu Olanda de la Mondialul sud-african, programată duminică seara la Johannesburg.
"Spania este acum marea favorită. Selecţionata lui Vicente Del Bosque a crescut în forţă, iar în momentul finalei jocul ei se va afla la apogeu", a scris Cruyff în cotidianul El Periodico de Catalunya.
"Miercuri seara, Germania care ne-a sedus împotriva Argentinei a jucat fotbalul său obişnuit, un fotbal care ar fi fost suficient pentru a bate orice altă selecţionată, însă nu şi pe cea a Spaniei", a adăugat fostul antrenor al lui FC Barcelona, echipă care a avut şapte jucători titulari în naţionala iberică, în partida cu Germania.
"Spania, copia Barcelonei, este cea mai bună publicitate făcută fotbalului", consideră Cruyff, care şi-a făurit un palmares impresionant la FC Barcelona, mai întâi ca jucător, iar apoi ca antrenor.
Spania, campioana Europei în 1964 şi 2008, va disputa duminică prima sa finală de Cupă Mondială, în timp ce pentru Olanda aceasta va fi a treia prezenţă în ultimul act, după eşecurile din 1974 şi 1978.
"Cu cine ţin la acest meci? Sunt olandez, însă apăr fotbalul practicat de Spania. Vreau să profit la maximum de această finală", a adăugat Johan Cruyff.