Iker Casillas, portarul şi căpitanul naţionalei Spaniei, campioană mondială după victoria în faţa Olandei, în finala de la Johannesburg, a stabilit un nou record naţional de invincibilitate pentru selecţionata "la Roja" la Mondial, cu 433 de minute fără gol primit.
Neînvins de 313 de minute înaintea finalei, Casillas i-a depăşit pe Ignacio Eizaguirre şi Antonio Ramallets, foşti portari ai naţionalei iberice, care deţineau vechiul record, de 282 minute, încă din 1950, când Spania a terminat pe locul 4 la CM din Brazilia.
Casillas a primit un singur gol la CM din Africa de Sud, în meciul de debut al echipei Spaniei, cu Elveţia (0-1), goalkeeperul lui Real Madrid apărând un penalty în meciul cu Paraguay, din sferturile de finală.
Recordul mondial de invincibilitate la Cupa Mondială aparţine portarilor elveţieni Zuberbhuler (2006) şi Benaglio (2010), care, la două ediţii au reuşit să adune 559 de minute fără gol primit.