FC Barcelona, campioana Spaniei la fotbal, a anunţat alocarea a 50 de milioane de euro pentru aducerea unor noi jucători.
Barca şi-a asigurat miercuri un împrumut de 155 milioane de euro, rezolvând problema lipsei de lichidităţi, pentru a onora diverse obligaţii financiare, inclusiv salariile jucătorilor, antrenorilor şi angajaţilor.
Noul preşedinte Sandro Rosell, împreună cu echipa sa, a preluat conducerea grupării pe 1 iulie.
"Clubul are aproximativ 50 de milioane de euro net pentru aducerea unor jucători noi în fiecare sezon", a anunţat site-ul Barcei după o conferinţă de presă a vicepreşedintelui Javier Faus, responsabil cu finanţele.
În această vară, formaţia catalană l-a cumpărat pe atacantul David Villa pentru 40 de milioane de euro, dar a echilibrat balanţa prin cedarea mijlocaşului Yaya Toure şi a fundaşului Dmitro Cigrinski, rămânându-i astfel 50 de milioane de euro de cheltuit.
Clubul încearcă s-o convingă pe Arsenal Londra să-l vândă pe internaţionalul spaniol Cesc Fabregas, format la Barca, însă oferta sa de 35 de milioane de euro a fost respinsă. Potrivit mass-media, catalanii vor continua negocierile pentru Fabregas, dar nu sunt dispuşi să ofere o sumă exagerată.
Campioana Spaniei îşi propune de asemenea întărirea liniei mediane şi a compartimentului defensiv. În afara lui Toure şi Cigrinski, de la Barca a plecat în această săptămână atacantul Thierry Henry, iar presa speculează în privinţa posibilei despărţiri de atacantul Zlatan Ibrahimovic şi de fundaşul Rafael Marquez.