Echipa Hajduk Split, adversara lui Dinamo Bucureşti în turul III preliminar al Europa League, în cazul în care elevii lui Ioan Andone vor trece de Olimpia Bălţi, a pierdut în weekend Supercupa Croaţiei la fotbal, înclinându-se (0-1) în faţa marii rivale Dinamo Zagreb.
Unicul gol al partidei a fost marcat de veteranul Igor Biscan (78). Formaţia din Zagreb este campioana en titre a Croaţiei, în timp ce Hajduk este deţinătoarea Cupei.
Dacă Dinamo o elimină pe Olimpia Bălţi, manşa întâi a duelului cu Hajduk va avea loc pe 29 iulie, la Bucureşti, iar returul se va desfăşura pe 5 august, la Split.