Purtătorul de cuvânt al noului antrenor al echipei spaniole de fotbal Real Madrid, Jose Mourinho, a dezminţit "categoric" luni alegaţiile unui vraci kenyan, care a afirmat că a primit la începutul lunii iulie vizita lui "Special one", aflat atunci în vacanţă în această ţară.
"Dezmint categoric această poveste stupidă şi incredibilă care aduce atingere imaginii şi credibilităţii profesionale a lui Mourinho", a declarat purtătorul de cuvânt al tehnicianului portughez, Eladio Parames, adăugând că antrenorul portughez are în vedere o
"acţiune legală", după aceste declaraţii.
"Mourinho nu a vorbit niciodată cu această persoană", a adăugat Parames, care l-a însoţit pe antrenor şi familia sa în timpul călătoriei în Kenya.
Duminică, un şaman kenyan reputat în ţara sa, Mzee Makhub, a afirmat că a primit vizita antrenorului portughez, transferat în această vară de la Inter Milano la Real Madrid şi care i-ar fi cerut să-l
"ajute să reuşească" la noua sa echipă.
"Jose Mourinho este un catolic profund şi crede în Dumnezeu. În ce priveşte viaţa sa profesională, el crede în muncă, nu în miracolele unui vraci oarecare", a subliniat Parames.