|






























|
Hadnagy: FC Vaslui nu a inceput prea bine campionatul si cred ca putem bate
Atacantul echipei FC Braşov, Attila Hadnagy, a declarat marţi, că formaţia sa poate obţine toate cele trei puncte în meciul cu FC Vaslui, dacă va aborda acelaşi joc din primele trei etape.
"Suntem pe un drum bun, jucăm bine, lucrurile ies aşa cum ne-am dori şi cred că dacă vom juca la fel şi la Vaslui, chiar putem să batem acolo. Oricum, noi vom intra în teren cu gândul la victorie, dar trebuie să luăm în calcul şi faptul că FC Vaslui nu a început campionat foarte bine şi va da totul să mai repare din ce a stricat. Chiar şi în aceste condiţii, este însă important ca noi să nu pierdem. Nu n gândim la nimic altceva decât la a ne face treaba cât mai bine în teren", a spus fotbalistul.
Hadnagy consideră că FC Braşov merita victoria în partida cu Steaua, mai ales că ardelenii au fost cei care au avut mai multe ocazii de a înscrie. "Toată echipa a jucat bine cu Steaua, şi cred că meritam să câştigăm. Am început bine acest sezon, şi suntem în grafic. Vrem să continuăm pe aceeaşi linie şi sper să şi reuşim acest lucru. Înainte să înceapă sezonul, ne gândeam că putem avea şase puncte după primele două meciuri, având în vedere că am jucat în compania a două nou-promovate. Cred că putem însă să luăm puncte şi din alte meciuri, chiar şi în cele cu echipe bine cotate", a mai adăugat Attila Hadnagy.
Fundaşul Adrian Rusu a spus la rândul său, înaintea antrenamentului, că meciul cu FC Vaslui va fi greu, având în vedere că adversarii au adunat doar două puncte în acest început de sezon. "Nu este deloc uşor să joci în compania unei echipe care are pretenţii la titlu, dar care a adunat doar două puncte în trei etape. Va fi dificil, dar trebuie să avem încredere în noi şi să facem în aşa fel încât să jucăm cum am făcut-o în primele trei meciuri. Noi ne bazăm foarte mult pe comunicare în teren şi din acest motiv ne-au ieşit toate bine până acum. Îmi place să cred că dacă vom continua la fel, la finalul campionatului putem să obţinem o clasare pe un loc fruntaş", a declarat Rusu.
FC Braşov va juca sâmbătă, în deplasare la Vaslui.
Taguri:
FC Brayov
Attila Hadnagy
FC Vaslui
Steaua
» Istoric meciuri FC Brasov
» Clasamentul Ligii 1
Comenteaza
Ultimele stiri - FC Brașov
Reprezentanţii echipei SR Braşov, care activează în Liga 3 negociază cu gruparea Corona Braşov pentru a fuziona, urmând astfel să renască formaţia de tradiţie a...
La termenul programat azi în instanţă, niciun creditor nu a cerut falimentul FC Braşov. Administratorul judiciar Alexandru Cosmin Gheorghe a prezentat instanţei hotărârea...
Jose "Pepe" Murcia, în vârstă de 51 de ani, fost tehnician la FC Braşov, se află în stare gravă, dar stabilă în Finlanda, după ce a suferit un infarct în timp ce se antrena,...
Formaţia FC Braşov a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Foresta Suceava, într-un meci din etapa a 12-a a Ligii 2, în care a jucat în inferioritate numerică mai mult...
Patronul FC Braşov, Ioan Neculaie, va ieşi din arest preventiv, sâmbătă la ora 00:00, după ce i-a expirat mandatul de arestare preventivă, iar procurorul a dispus măsura controlului...
Preşedintele grupului Nilor, Lorenzo Grassini, a declarat în cotidianul italian La Nazione că va prelua echipe de fotbal FC Braşov, iar obiectivul noului acţionariat este de a duce echipa în...
Alexandru Gheorghe, administratorul judiciar al FC Braşov, a declarat că echipa îşi poate desfăşura normal activitatea în continuare, însă important este să găsească resursele...
Președintele de onoare al FC Brașov, Romică Pașcu, a declarat că Adunarea Generală a creditorilor a respins planul de reorganizare, iar în aceste condiții gruparea ardeleană, aflată în...
Omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie, patronul clubului FC Braşov, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată,...
Omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie va fi cercetat sub control judiciar, după ce Tribunalul Braşov a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă, sâmbătă dimineaţa, în jurul...
Tehnicianul Adrian Szabo a semnat, joi, un contract valabil pentru următoarele două sezoane cu gruparea de Liga 2, FC Braşov, antrenorul considerând că este realizabil obiectivul de revenire...
|
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Sălăgeanu
România
43 ani

Andreas Calcan
România
32 ani

Antonio Nocerino
Italia
41 ani

Bart Goor
Belgia
53 ani

Benjamin Onwuachi
Nigeria
42 ani

Benjamin van Leer
Olanda
34 ani

Bogdan Rusu
România
36 ani

Carlos Hernández
Costa Rica
44 ani

Christian Noboa
Ecuador
41 ani
Dumitru Marcu
România
76 ani

Evander Sno
Olanda
39 ani

Fabien Barrillon
Franţa
38 ani

Florian Riedel
Germania
36 ani

Gai Assulin
Israel
35 ani

Ioan Sdrobiș
România
80 ani

Ireneusz Jeleń
Polonia
45 ani

Jerko Leko
Croația
46 ani

Jorge Andrade
Portugalia
48 ani
Joyskim Dawa
Camerun
30 ani

Levente Mitrea
România
36 ani

Luciano Galletti
Italia
46 ani

Márton Esterházy
Ungaria
70 ani
Mircea Rednic
România
64 ani
Mircea Rus
România
48 ani

Mohamed Dahmane
Algeria
44 ani

Nebojša Pavlović
Serbia
45 ani

R a f a
Spania
41 ani

Robbie Fowler
Anglia
51 ani

Silviu Pintea
România
41 ani

Thomas Doll
Germania
60 ani

Víctor Diogo
Uruguay
68 ani

Xhuljano Kulli
Albania
35 ani
|
|
|
|