|






























|
Pustai: Se anunta un meci frumos cu Sportul
Antrenorul echipei de fotbal Gaz Metan Mediaş, Cristian Pustai, se aşteaptă la un "meci frumos" în compania Sportului Studenţesc, duminică la Sibiu, în cadrul celei de-a 4-a etape a Ligii I.
"O să întâlnim o echipă frumoasă a acestui campionat, care joacă spectaculos şi a marcat şapte goluri de la debutul sezonului. Sunt puţine echipe care au mai reuşit această performanţă. Se anunţă un meci frumos, să sperăm că nu vom fi superficiali, ci vom fi foarte atenţi, foarte conectaţi, pentru că orice punct adunat în clasament contează. Sportul are jucători buni de la mijloc în sus, în special Curelea, Varga şi Bălan. De fapt, cei trei sunt şi autorii celor şapte goluri ale studenţilor. Practic, Curelea şi Eric sunt golgheterii campionatului la ora actuală", a declarat Pustai vineri, în cursul unei conferinţe de presă.
Referindu-se la situaţia echipei sale, antrenorul lui Gaz Metan a precizat: "Persistă mai vechile probleme cu Buchta şi cu Raul, iar ieri, în timpul antrenamentului, s-a accidentat şi Zarko Markovic. Să sperăm că e vorba de o accidentare uşoară. Se pare că şi Aganovic resimte dureri, dar mai sunt 48 de ore până la startul jocului şi vom vedea atunci".
Prezent la conferinţa de presă, mijlocaşul lui Gaz Metan, Ovidiu Hoban, s-a arătat încrezător în şansele echipei sale de a obţine victoria, recunoscând totodată forţa ofensivă a oaspeţilor.
"Din punctul meu de vedere, o să fie un meci foarte greu, cu o echipă foarte ofensivă. Trebuie să fim foarte atenţi, să nu mai dăm dovadă de superficialitatea pe care am arătat-o cu FC Timişoara. Dacă vom fi contectaţi la meci, vom putea lua toate cele trei puncte. Am rămas acelaşi lot, suntem de ceva timp împreună şi dorim să arătăm un loc mai bun în clasament. Toate meciurile sunt dificile, indiferent că joci cu Sportul sau cu Steaua, punctele sunt aceleaşi", a spus Hoban.
Taguri:
Gaz Metan Medias
Cristian Pustai
Sportul Studentesc Bucuresti
Ovidiu Hoban
» Gaz Metan Mediaş - rezultate
» Clasament Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Gaz Metan Mediaș
Gaz Metan Mediaş a câştigat s-a impus cu scorul de 4-3 în meciul susţinut, vineri, pe teren propriu, cu Academica Clinceni, în etapa a 8-a din play-out-ul Ligii 1....
Dinamo Bucureşti a câştigat cu scorul de 1-0 meciul disputat în deplasare cu Gaz Metan Mediaş, în etapa a 6-a a fazei play-out a Ligii 1. Unicul gol al partidei a...
Aşa cum era de aşteptat, CS Mioveni a câştigat meciul susţinut în deplasare cu muribunda Gaz Metan Mediaş, în etapa a 4-a din play-out-ul Ligii 1. În...
Gaz Metan Mediaş a pierdut meciul disputat acasă cu FC U Craiova 1948, însă nu la o diferenţă mare de goluri, ci doar cu scorul de 2-0, în etapa a doua a fazei play-out a Ligii 2....
Chindia Târgovişte a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 4-0, echipa Gaz Metan Mediaş, în etapa a 30-a a Ligii 1, ultima a sezonului regular....
FC U Craiova 1948 a câştigat fără probleme meciul disputat la Mediaş cu muribunda Gaz Metan, cu scorul de 3-0, în etapa a 28-a a Ligii 1. Golurile...
Gaz Metan Mediaş a fost foarte aproape de o remiză în meciul disputat acasă cu campioana CFR Cluj, în etapa a 26-a a Ligii 1. "Alb-vişinii" au marcat...
Rapid București a câştigat 1 punct în meciul disputat în deplasare cu Gaz Metan Mediaş, în etapa a 24-a a Ligii 1. Giuleştenii au avut un start perfect,...
Universitatea Craiova nu a reuşit decât un rezultat de egalitate, scor 1-1, în meciul disputat la Mediaş cu Gaz Metan, în etapa a 21-a a Ligii 1, ultima din acest...
Gaz Metan Mediaş a jucat cu frică în meciul de acasă cu Fotbal Club FCSB, din etapa a 19-a a Ligii 1, ca să obţină o remiză albă, însă a rezistat aproape o oră fără...
Farul Constanţa a câştigat cu multă şansă un punct la Mediaş în meciul disputat cu Gaz Metan, în etapa a 17-a a Ligii 1. "Gaziştii" au marcat...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Adnan Aganović
Croația
39 ani

Adrian Brazovan
România
45 ani
Alexandru David
România
43 ani

Andreas Isaksson
Suedia
45 ani

Andrei Tânc
România
41 ani

Andrzej Szarmach
Polonia
76 ani
Antonio Stan
România
26 ani
Aurel Nalați
România
66 ani
Avtandil Ebralidze
Georgia
35 ani

BOLOGNA FC
Italia
117 ani

Bondz N'Gala
Anglia
37 ani

Claudio Pizarro
Peru
48 ani

Cristian Muscalu
România
37 ani
Daniel Lung
România
39 ani

Fred
Brazilia
43 ani

Gerald Asamoah
Germania
48 ani

Jackson Martínez
Columbia
40 ani
Lucian Turcu
România
40 ani

Maximiliano Arias
Uruguay
38 ani

MILLWALL FC
Anglia
141 ani
Nejc Pečnik
Slovenia
40 ani

Patrice Feussi
Camerun
42 ani

Ricardo Rocha
Portugalia
48 ani

Rogerio de Melo
Brazilia
52 ani

Veljko Nikitović
Serbia
46 ani

Vitali Kaleshin
Rusia
46 ani

Zlatan Ibrahimović
Suedia
45 ani
|
|
|
|