Pe stadionul "Letzigrund" din Zurich, a avut loc antrenamentul oficial al echipei de fotbal a Italiei, adversara de vineri a României, din Grupa C la EURO 2008 (7-29 iunie, Austria şi Elveţia).
"Azzurri" au ieşit la antrenament cu un sfert de oră înainte de ora anunţată, 18:00 (19:00 la Bucureşti). Fabio Cannavaro, care ratează competiţia din Austria şi Elveţia din cauza unei accidentări, a asistat şi el la şedinţa de pregătire, întreţinându-se în prima parte a sesiunii cu portarul Buffon.
La început, italienii au jucat "măgăruşul", printre cei aflaţi la mijloc fiind şi selecţionerul Roberto Donadoni.
Donadoni a împărţit lotul în două "verzii" Buffon - Zambrotta, Panucci, Chiellini, Grosso - Gattuso, Ambrosini, Aquilani, Di Natale - Cassano, Toni şi "albaştrii" Amelia - Barzagli, Gamberini, Materazzi - Perrotta, Pirlo, Camoranesi, De Rossi - Borrriello, Del Piero, Quagliarella, pentru o "partitella" de handbal.
Conform ziariştilor italieni, Donadoni va folosi un sistem nou 4-3-1-2 sau 4-1-4-1, Grosso, De Rossi şi Del Piero urmând să fie titulari.
După 0-0 cu Franţa, luni, România întâlneşte vineri 13 iunie Italia, tot la Zurich, iar pe 17 iunie va juca la Berna cu Olanda.