|






























|
Stan: Nu suntem favoriti in meciul cu Universitatea Cluj, un egal ar fi foarte bun
Directorul general al grupării Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat că formaţia moldoveană nu este favorită în partida cu Universitatea Cluj, în cadrul etapei a 5-a a Ligii I, apreciind că s-ar mulţumi cu un rezultat de egalitate.
"Nu cred că putem spune că suntem favoriţi. Din punct de vedere al lotului de jucători, la Cluj s-a investit foarte mult. Noi avem de partea noastră omogenitatea şi dacă suntem inteligenţi putem să exploatăm acest lucru. E bine să ştim cum să abordăm jocul, fără atitudine nu avem nicio speranţă. Un egal ar fi foarte bun şi cred că este accesibil. O victorie ar fi extraordinară", a declarat Marius Stan.
Oficialul Oţelului a comentat şi situaţia prin care trece clubul Unirea Urziceni, care se confruntă cu probleme financiare. "Cred că sunt probleme financiare pe care nu reuşesc să le depăşească. Şi noi am avut astfel de probleme în urmă cu doi ani, dar diferenţa a făcut-o lotul. La noi au fost salarii mici, la ei sunt mari, greu de plătit. O altă diferenţă vine din caracterul jucătorilor noştri, care nu au abandonat şi au mers mai departe până când problemele s-au rezolvat. Oricum, faptul că patronul Unirii a ţinut la nivelul cel mai înalt o echipă de provincie dintr-un oraş aproape neînsemnat, a fost o realizare foarte mare. A ajunge în Liga Campionilor cu o echipă dintr-un oraş atat de mic, e o realizare mare şi trebuie să-l apreciem pentru asta. Dacă nu mai poate... e om până la urmă şi el, are limitele lui, şi financiare şi, poate, şi psihice", a declarat Marius Stan.
Meciul Universitatea Cluj - Oţelul Galaţi, din etapa a 5-a a Ligii I, este programat duminică, la ora 18:00.
Taguri:
Universitatea Cluj
Otelul Galati
Marius Stan
» Clasament Liga 1
» Otelul Galati - istoric rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Oțelul Galați
Oțelul Galați a renunțat la Stjepan Tomas după eșecul cu Corvinul
SC Oțelul Galați a anunțat, marți, despărțirea de antrenorul croat Stjepan Tomas. Decizia a fost luată de comun acord,...
Rapid a lovit în prelungiri și a plecat cu toate punctele de la Galați
Rapid București a obținut o victorie dramatică pe terenul formației Oțelul Galați, scor 1-0, duminică...
Oțelul Galați a închis etapa cu o victorie în fața lui FC Argeș. João Lameira a înscris golul decisiv
Oțelul Galați a câștigat cu 1-0...
Oțelul Galați a smuls egalul cu Universitatea Craiova după un gol spectaculos marcat în final
Oțelul Galați și Universitatea Craiova au încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată...
Oțelul și Dinamo au împărțit punctele la Galați după un meci disputat
Oțelul Galați și Dinamo București au remizat, scor 1-1, vineri seara, pe stadionul...
Oțelul Galați a început cu dreptul noul sezon și a învins CFR Cluj după un final spectaculos
Oțelul Galați a debutat cu o victorie importantă în noua ediție a...
João Paulino a semnat cu Oțelul Galați
Oțelul Galați și-a asigurat serviciile unui nou jucător pentru sezonul 2026-2027. Clubul de la malul Dunării a anunțat oficial transferul...
Oțelul Galați începe reconstrucția lotului. 6 jucători se despart de formația gălățeană
Oțelul a anunțat primele plecări după încheierea sezonului
Oțelul Galați a făcut primele...
Oțelul Galați a obținut o victorie extrem de importantă în fața celor de la Farul Constanța, scor 3-2, sâmbătă seară, în etapa a 8-a din play-out-ul Ligii 1,...
Remiză spectaculoasă la Galați, unde Oțelul Galați și Metaloglobus București au încheiat 2-2, în etapa a 7-a din play-out-ul Ligii 1. Deși moldovenii au dominat startul jocului,...
Oțelul Galați a câștigat la limită confruntarea cu FC UTA Arad, scor 1-0, într-un meci disputat vineri seara, pe teren propriu, în cadrul etapei a 5-a din play-out-ul Ligii 1. Partida a fost...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Andrea De Paola
Italia
36 ani

Angelo Antonazzo
Italia
45 ani
Balázs Borbély
Slovacia
47 ani

Carlos Bonet
Paraguay
49 ani

Cesar Toledo
Paraguay
50 ani
Ciprian Marica
România
41 ani

Dean Bouzanis
Australia
36 ani

Dumitru Botez
România
53 ani
Filipe Teixeira
Portugalia
46 ani
Gabriel Velcovici
România
42 ani
George Șoltuz
România
49 ani
Ivan Martić
Croaţia
36 ani

Jack Collison
Țara Galilor
38 ani

Luis Fernández
Franța
67 ani

Luke Wilkshire
Australia
45 ani

Marcel Maltritz
Germania
48 ani
Marius Croitoru
România
46 ani

Michele Marcolini
Italia
51 ani

Nicolae Badea
România
78 ani

Omar Sívori
Argentina
91 ani

Paul Van Himst
Belgia
83 ani

Roberto Firmino
Brazilia
35 ani

Stefano Lucchini
Italia
46 ani

Tammy Abraham
Anglia
29 ani
|
|
|
|