Presa germană este în stare de şoc după înfrângerea suferită de Nationalmannschaft în faţa Croaţiei (1-2), joi la Klagenfurt (Austria), în cadrul Grupei B a EURO 2008, considerând că acesta a fost cel mai slab joc făcut de fotbalişti germani sub conducerea selecţionerului Joachim Loew.
Este o "Kroatastrofa", exclamă "Bild". "Ajutor, ce-a fost asta? Jogi, această înfrângere ne face să tremurăm", precizează cel mai citit cotidian german, care consideră că "victoria obţinută în faţa Poloniei, în meciul de debut, a făcut echipa Germaniei prea sigură pe ea". "Acum trebuie să tremurăm, să sperăm şi să ne temem" pentru calificare, luni în faţa Austriei, adaugă "Bild".
"Indecişi, greoi şi lipsiţi de reacţie", aceasta este caracterizarea făcută jucătorilor germani de cotidianul "Frankfurter Algemeine Zeitung" (FAZ), care încearcă să explice astfel "căderea favoriţilor". "Nu atât rezultatul a fost cel care a surprins şi a speriat, ci derularea fără echivoc a partidei, lucru care ar trebui să-i dea de gândit selecţionerului german", scrie FAZ.
"Suddeutsche Zeitung" crede că "echipa Germaniei a avut noroc că scorul nu a fost şi mai rău", în timp ce "Berliner Zeitung" reaminteşte că, "şi în cazul unei calificări în sferturile de finală", Nationalmansschaft va trebui să dea piept cu puternica formaţie a Portugaliei, "care a câştigat cu bravură cel de-al doilea său meci". "Problema este să ştim dacă Germania va reuşi să revină rapid pe drumul cel bun, deoarece când al doilea meci se derulează aşa la o astfel de competiţie, nu este un lucru rar ca cea de-a treia partidă să fie şi ultima", avertizează ziarul berlinez.