Mulţumit de egalul de vineri cu Belarus, 0-0 pe teren propriu, selecţionerul naţionalei Luxemburgului, Luc Holtz, a declarat că fotbaliştii săi vor avea un moral foarte bun când vor întâlni marţi Franţa în deplasare, în Grupa D a preliminariilor Euro 2012, din care face parte şi România.
"Sunt mulţumit de rezultat. Un egal este întotdeauna ceva bun pentru Luxemburg, care nu pleacă niciodată ca favorită. Am apreciat jocul nostru din prima repriză, când au fost nişte faze interesante", a afirmat Holtz, citat de cotidianul francez L'Equipe.
"Acum vom pregăti cu un moral foarte bun meciul nostru cu Franţa. Dacă Franţa va juca împotriva noastră la fel cum a făcut-o cu Belarus (0-1 pe teren propriu, în septembrie), înseamnă că nu va fi la nivelul ei maxim. Ştiu însă că va fi foarte greu, şi că nu putem rivaliza cu Franţa din punct de vedere tehnic", a spus selecţionerul.
Franţa, care întâlneşte sâmbătă România, de la ora 22:00, pe Stade de France, va juca marţi contra Luxemburgului, la Metz.