Antrenorul echipei Pandurii Târgu-Jiu, Petre Grigoraş, a declarat, miercuri, că are "probleme mari" în vederea meciului cu Steaua, din etapa a 12-a a Ligii 1, mai mulţi jucători ai formaţiei gorjene acuzând probleme medicale.
"Avem probleme mari pentru meciul cu Steaua, ne lipsesc ambii fundaşi centrali şi va trebui să facem schimbări faţă de echipa pe care am folosit-o la meciul cu Sportul", a declarat antrenorul Petre Grigoraş.
Mai mulţi jucători de la Pandurii acuză probleme medicale după meciul cu Sportul Studenţesc. Astfel, fundaşul Alexandre Cardoso a părăsit terenul accidentat chiar în timpul jocului, explicând că a simţit o durere pe locul unde a mai avut o ruptură în trecut. Fundaşul nu a dorit ca problema mai veche de la inghinali să recidiveze şi a cerut schimbarea, el lipsind de la antrenamente până marţi seară, urmând să-şi reia pregătirea miercuri. Nici mijlocaşul Menassel Nasser nu s-a antrenat în ultimele zile, din cauza unei contracturi, el urmând să revină şi el azi la pregătire.
Fundaşii Adjin Maksumici şi Vlad Chiricheş au suferit întinderi musculare şi li s-a recomandat o perioadă mai mare de repaus.
Pe de altă parte, atacantul formaţiei Pandurii, Bogdan Apostu, şi-a reluat pregătirea normal cu echipa şi va putea juca în meciul cu Steaua.
Partida Steaua Bucureşti - Pandurii Târgu-Jiu se va disputa luni, de la ora 20:30, în cadrul etapei a 12-a a Ligii 1.