Chilianul Manuel Pellegrini, concediat la finele lunii mai de Real Madrid, a fost numit joi antrenor al echipei spaniole de fotbal Malaga în locul portughezului Jesualdo Ferreira, demis marţi de la cârma grupării aflate pe locul 18 în clasament.
Pellegrini, care a răspuns de destinele clubului madrilen în sezonul trecut, după ce o antrenase pe Villarreal, a semnat un contract cu Malaga până în iunie 2013. El va fi asistat de Ruben Osvaldo Cousillas Fuse şi îl va avea ca preparator fizic pe Jose Cabello Rodriguez, colaboratorii săi obişnuiţi.
Manuel Pellegrini, în vârstă de 56 de ani, a pregătit echipa Universidad Catolica, cu care a câştigat Cupa Chile şi Cupa Americii de Sud în 1994. Desemnat cel mai bun antrenor chilian în 2007-2008, el nu a rămas decât un sezon pe banca tehnică a madrilenilor.