Antrenorul echipei Pandurii Târgu-Jiu, Petre Grigoraş, a declarat, miercuri, că instabilitatea de la nivelul conducerii tehnice a Universităţii Cluj după demisia lui Marian Pană nu este un avantaj pentru formaţia sa în meciul direct din etapa a 15-a a Ligii 1.
"Personal vreau să facem un joc bun la Cluj şi să nu pierdem. Vedem dacă va fi un punct sau trei. E posibil şi să nu fie niciunul. Ne-am dori totuşi un rezultat bun, ne pregătim pentru asta şi rămâne de văzut dacă am conştientizat sau nu lucrurile bune pe care le-am făcut până acum. Nu cred că avem vreun avantaj că e instabilitate acum la Cluj la nivelul băncii tehnice. Şi nici faptul că se joacă la Alba-Iulia nu poate fi considerat un avantaj. U Cluj a făcut meci egal cu CFR şi a bătut Oţelul Galaţi la Alba-ulia, fiind una dintre cele două echipe care a reuşit să învingă liderul la zi. Mă interesează mai puţin ce se întâmplă la nivelul băncii tehnice de la ei şi mai mult jocul propriei echipe", a spus antrenorul.
Grigoraş a discutat cu jucătorii pentru a conştientiza faptul că nu au realizat prea mult după evoluţiile bune din meciurile cu Rapid şi FCM Târgu-Mureş. "Am vorbit cu jucătorii, am încercat să-i fac să conştientizeze faptul că nu am realizat mare lucru deocamdată. Nimeni nu spune că nu am avut un plus în ultimele etape, dar până la urmă suntem pe locul 15, loc care ne duce în B, iar lucru acesta nu ne încălzeşte cu nimic. Sperăm să continuăm pe aceeaşi linie. Dacă nu vom reuşi să aducem puncte din următoarele două jocuri cu U Cluj şi FC Braşov meciurile cu Rapid şi Târgu-Mureş se vor uita foarte repede. Să nu ne lăudăm prea mult că am dat patru goluri celor de la FCM Târgu-Mureş că ne cade nasul. Să lăsăm la nivelul statisticii victoria asta pentru că nu vreau să li se urce la cap", a adăugat Petre Grigoraş.
Echipa Pandurii Târgu-Jiu întâlneşte, sâmbătă, în deplasare, formaţia Universitatea Cluj, într-o partidă contând pentru etapa a 15-a a Ligii 1.