Presa germană a dat dovadă de creativitate şi adesea de aroganţă, folosind metafore şi foto-montaje înaintea meciului de la Viena dintre Germania şi Austria, decisiv pentru calificarea în sferturile de finală ale EURO 2008.
"Auf Wienersehen!", a lansat Bild, cotidianul cel mai citit din Germania pe un ton triumfător, făcând un joc de cuvinte între "Auf Wiedersehen" (la revedere) şi "Wien" (Viena).
O altă metaforă, de data aceasta mai prudentă, folosită de Berliner Zeitung înfăţişează un tricou german supradimensionat în situaţie "disperată" pe un versant de munte şi salvat de două elicoptere...
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi şeful diplomaţiei "Frank-Walter Steinmeier" vor asista la meciul la care sunt aşteptaţi 40.000 de suporteri germani.