Comisia de disciplină din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a decis în şedinţa sa de miercuri să amendeze clubul FCM Târgu-Mureş cu suma de 10.000 de lei, după ce trei dintre jucătorii săi au fost eliminaţi la meciul cu Steaua, din etapa a 16-a a Ligii 1.
Bruno Fernandes, Borislav Topic şi Ciprian Vasilache au primit fiecare două etape de suspendare şi amendă de 3.000 de lei, la fel ca şi stelistul Eric Bicfalvi.
Suspendare de două etape şi amendă de 3.000 de lei a fost dictată şi împotriva lui Hristu Chiacu (FC Timişoara), gruparea bănăţeană primind avertisment.
Cristian Daniel Oros (FC Braşov) şi Sergiu Bar (Victoria Brăneşti) au fost suspendaţi o etapă şi amendaţi cu 740 lei fiecare.