Fostul mare fotbalist bulgar Krasimir Balakov nu mai este antrenorul echipei Cernomoreţ Burgas, cele două părţi despărţindu-se pe cale amiabilă, după ce clubul a decis reducerea cheltuielilor, anunţă Reuters.
"Cred că e normal să faci economii în vremuri de criză financiară. Ne despărţim prieteni", a declarat Balakov, 44 de ani, 92 de selecţii în naţionala Bulgariei. Balakov, care a mai pregătit echipele elveţiene Grasshoppers Zurich şi St. Gallen, a semnat în 2008 un contract pe cinci ani cu Cernomoreţ, pe care voia s-o transforme într-una din forţele campionatului din ţara vecină.
Formaţia, fără niciun trofeu în istoria sa de 91 de ani, a încheiat sezonul trecut pe locul 5, iar în prezent se află pe locul 3 după turul campionatului, cu o singură înfrângere. Clubul a anunţat că intenţionează să vândă până la 10 jucători în perioada de transferuri din luna ianuarie.
Fostul internaţional german Fredi Bobic a fost director sportiv la Burgas până în luna iulie, când a preluat acelaşi post la Stuttgart, echipă unde a evoluat alături de Balakov.