Selecţionerul Greciei, germanul Otto Rehhagel, va continua să antreneze naţionala elenă până în 2010, în pofida eliminării campioanei Europeni încă din faza grupelor la EURO 2008, a anunţat preşedintele federaţiei greceşti de fotbal.
Vassilis Gagatsis a precizat că Rehhagel, care a preluat în 2001 Grecia, va rămâne selecţioner până în 2010, deşi în grupa D de la EURO 2008 nu a obţinut nniciun punct şi nu a marcat niciun gol înaintea ultimului joc cu Spania de miercuri.
"Tocmai am semnat un nou contract şi vom continua împreună până în 2010. E uşor să schimbi antrenorul, dar încrederea şi susţinerea continuă a fost cea care a ţinut echipa laolaltă", a declarat Gagatsis.
Deşi Rehhagel este criticat de media elenă, pentru tacticile sale defensive, preşedintele federaţiei susţine că "în Grecia avem tendinţa de a dărâma totul, dacă ceva nu merge. Dar, uitaţi-vă la campiona lumii Italia şi la vicecampioana Franţa care sunt aproape eliminate. Şi acolo nu au început asemenea discuţii".