Preşedintele Consiliului Director al clubului Astra Ploieşti, Petre Buduru, a declarat, sâmbătă, că gruparea sa este aproape de un transfer al mijlocaşului echipei Dinamo, senegalezul Ousmane N'Doye.
"Deocamdată nu s-a perfectat nimic, este drept, suntem în discuţii avansate atât cu Dinamo, cât şi cu jucătorul. Eu ţin foarte mult să-l iau pe Ousmane N'Doye la Astra, pentru că îl cunosc de când activam la Dinamo. Şi deşi pare un jucător problemă, noi mizăm pe calităţile lui fotbalistice. Astra are nevoie de un asemenea jucător şi tot ce pot să spun este că ni-l dorim", a declarat Petre Buduru.
Potrivit www.sport.ro, mijlocaşul senegalez Ousmane N'Doye a fost transferat la Astra Ploieşti, grupare cu care va semna un contract pe doi ani şi jumătate.
Sursa citată menţionează că patronul Astrei, Ioan Niculae, a declarat că nu este deranjat de faptul că N'Doye este cunoscut drept un împătimit al cluburilor. "Dacă distracţia nu-i afectează jocul, e ok. Eu cred că trebuie să fie un jucator profesionist, el joacă pe bani, nu joacă degeaba, deci dacă va juca va lua bani, dacă nu va juca va lua bani foarte puţini, aşa e înţelegerea cu el", a precizat Niculae, care a promis ca N'Doye va deveni căpitanul echipei.
În luna noiembrie, din cauza unor neînţelegeri cu antrenorul formaţiei Dinamo, Ioan Andone, Ousmane N'Doye a fost trimis la echipa a doua a clubului, pentru care a evoluat până la finalul turului.