Mijlocaşul senegalez Ousmane N'Doye a fost transferat definitiv duminică de la Dinamo Bucureşti la Astra Ploieşti, mutare confirmată de cele două cluburi.
Transferat în urmă cu doi ani la Dinamo, de la FC Vaslui, N'Doye (32 ani) a adunat 52 de jocuri şi 10 goluri pentru formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare. Africanul a semnat un contract pe trei ani cu Astra. N'Doye fusese exclus din lotul lui Dinamo de către antrenorul Ioan Andone pentru acte de indisciplină.
Un obişnuit al vieţii de noapte din Bucureşti, senegalezul a semnat cu echipa lui Niculae un contract special. Pentru a ajunge la Astra, Ousmane a trebuit să accepte o serie de clauze care se leagă strict de obiceiurile sale din afara terenului. Astfel, fotbalistul va fi "ars" serios la bani dacă va mai fi prins în oraş înaintea meciurilor. "N'Doye este cu acte în regulă la Astra. Încă de când am vorbit cu el, atitudinea mi s-a părut foarte corectă. Nu se va face un regulament special pentru Ousmane", a explicat Niculae. Pe lângă senegalez, Astra l-a mai luat din "Ştefan cel Mare" şi pe managerul sportiv Florin Prunea.
Totodată, fundaşul Eugen Crăciun a fost transferat definitiv de la Astra la Dinamo.