Reprezentativa a Italiei învins cu scorul de 2-0 (1-0) selecţionata Franţei, marţi seara la Zurich, într-o partidă din cadrul Grupei C a EURO 2008, calificându-se astfel în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal.
Italienii au deschis scorul în prima repriză prin Piro, care a transformat un penalty (min.25), mărindu-şi avantajul după pauză, în urma unei lovituri libere executată de De Rossi, şutul acestuia fiind deviat în propria poartă de Henry (min.62).
Meciul a început în nota de dominare a francezilor, Benzema şi Ribery dând frisoane apărătorilor italieni, în urma unor acţiuni periculoase. Prima ocazie adevărată de gol a aparţinut însă Squadrei Azzurra, Luca Toni reuşind să scape de marcajul fundaşilor centrali francezi, dar şutul său a trecut la mică distanţă de poarta lui Buffon.
În minutul 9, după un contact cu Zambrotta, Ribery s-a accidentat şi a fost nevoit să părăsească terenul, fiind înlocuit cu Nasri. Imediat după această schimbare, italienii ratează o nouă ocazie importantă a marca, prin Panucci, care a trimis cu capul balonul către poarta franceză, portarul Coupet părea bătut, dar a intervenit salvator Makelele (min.10).
Jocul are în continuare un ritm bun, în ciuda mizei foarte mari, Benzema şutează la firul ierbii, fără probleme însă pentru Buffon (min.15), în timp ce Perrotta putea aduce Italia în avantaj, câteva minute mai târziu, dar a ratat preluarea în careul francez, când a rămas sigur în faţa porţii lui Coupet.
În minutul 25 are se produce deschiderea scorului, arbitrul Lubos Michel acordând un penalty în favoarea Italiei, după ce Luca Toni a fost faultat în careu de Abidail, care vede cartonaşul roşu direct. Lovitura de la 11 m este transformată cu precizie de Pirlo. Imediat, selecţionerul francez Raymond Domenech îl introduce în teren pe Boumsong, în locul lui Nasri, cel care intrase în joc după accidentarea lui Ribery.
Italia vor să profite de momentul de cădere al francezilor şi se meţin în atac, De Rossi şi apoi Luca Toni ratând două bune ocazii a a mări avantajul azzurri-lor. Apărarea Franţei pare debusolată şi Toni ratează cu nonşalanţă o nouă şansă de a marca (min.30).
Francezii încearcă să riposteze, însă Govou nu se descurcă în faţa apărătorilor italieni, iar apoi Henry şutează din interiorul careului la mică distanţă de poarta lui Buffon. Elevii lui Domenech irosesc o bună ocazie de egalare în minutul 38, la o lovitură liberă din marginea careului, Benzema şutând în zidul italian.
În finalul primei reprize, italienii obţin la rândul lor o lovitură liberă din apropierea careului francez, executată de Grosso, mingea şutată de acesta lovind bara porţii după ce a fost deviat de Coupet. Italienii ratează, aşadar, o mare şansă de a intra la vestiare cu un avantaj de două goluri.
După odihnă, Franţa, cu un om mai puţin pe teren, încearcă să forţeze egalarea, însă italienii aglomerează bine centrul terenului, pentru a tempera jocul. Francezii reuşesc să se apropie de careul italian, însă centrarea lui Toulalan este reluată din vole, peste poartă, de Benzema (min.50), iar apoi iese la rampă Henry, şutul său fiind reţinut însă de Buffon. La poarta cealaltă, 'vulpoiul' Toni nu reuşeşte să profite centrările coechipierilor săi şi nici de spaţiile libere din centrul apărării franceze.
Italia îşi măreşte, însă, avantajul în minutul 62, în urma unei lovituri libere, balonul şutat de De Rossi fiind deviat de Henry în poarta lui Coupet şi soarta meciului pare pecetluită. În tribunele stadionului 'Letzigrund' spectatorii italieni cântă, stimulaţi şi de rezultatul din acel moment înregistrat în partida Olanda-România.
Francezii încearcă să riposteze, însă acţiunile lor sunt lipsite de consistenţă. Jocul pare să scadă în intensitate, italienii, mulţumiţi de rezultat, încercând să-şi ţină la distanţă adversarii. În minutul 75, Benzema îi încearcă reflexele lui Buffon cu un şut din afara careului, însă căpitanul Squadrei Azzurra respinge balonul cu un plonjon spectaculos. O ocazie bună au ratat şi italienii, zece minute mai târziu, însă şutul lui Camoranessi din interiorul careului este deviat în corner.
Până la finalul meciului nu s-a mai întâmplat nimic spectaculos, astfel că Italia, campioana mondială en titre, a reuşit să câştige meritat acest joc, calificându-se în sferturile de finală EURO 2008, unde va întâlni selecţionata Spaniei.
Arbitrul slovac Lubos Michel a condus următoarele formaţii:
Franţa: 23-Gregory Coupet - 14-Francois Clerc, 5-William Gallas, 3-Eric Abidal, 13-Patrice Evra - 10-Sidney Govou (min.66 Anelka), 20-Jeremy Toulalan, 6-Claude Makelele, 22-Franck Ribery (min.10 S.Nasri, min.26 J.Boumsong) - 12-Thierry Henry, 9-Karim Benzema
Italia: 1-Gianluigi Buffon - 19-Gianluca Zambrotta, 4-Giorgio Chiellini, 2-Christian Panucci, 3-Fabio Grosso - 21-Andrea Pirlo (min.55 Ambrosini), 10-Daniele De Rossi, 8-Gennaro Gattuso (min.82 Aquilani), 20-Simone Perrotta (min.64 Camoranessi) - 9-Luca Toni, 18-Antonio Cassano.