Inter Milano şi-a regăsit statutul de "grande", reuşind tripla în 2010, succes total care i-a permis să facă uitaţi 45 de ani de deziluzii. Cireaşa pe tort - trofeul Ligii Campionilor, datorat perseverenţei preşedintelui Moratti, unui nucleu de jucători ataşaţi culorilor clubului, precum şi lui José Mourinho.
Gata cu glumele pe seama lui Massimo Moratti, preşedintele cel mai cheltuitor din Europa la cumpăna anilor 1990 şi 2000 (Alvaro, Recoba, Ronaldo), uitate şi transferurile fantastice care nu aduceau trofee (Dennis Bergkamp), date deoparte opririle în pragul fericirii, cu cele 5 podiumuri, dar atât, între 1997 şi 2005, precum şi eliminările premature în Liga Campionilor.
Inter le-a închis gura ironicilor, reuşind o triplă pe care doar Manchester United şi FC Barcelona o reuşiseră înainte în marile campionate (Ajax Amsterdam, PSV Eindhoven şi Celtic Glasgow au reuşit, de asemenea, tripla Cupă-Campionat-Liga Campionilor, dar campionatele lor nu sunt considerate printre cele cu adevărat "mari").
Moratti, prea bunul preşedinte cu Ronaldo şi Recoba, s-a revanşat, lăsându-l să plece pe Ronaldo la Real Marid, în timp ce suporterii interişti au văzut în aceasta o imensă trădare: nu clubul lor l-a plătit, mână largă, pe brazilian timp de un an şi jumătate în care acesta era accidentat? Şi tot preşedintele-inimă largă i-a iertat prea adesea capriciile şi încălcării genialului uruguayan. Şi totuşi, modul său de gestiune afectiv l-a recompensat: Moratti i-a pansat rănile lui Wesley Sneijder, aruncat de Real Madrid şi revigorat la Inter, unde a devenit unul dintre cei mai buni jucători din lume.
Preşedintele şi-a văzut, de asemenea, unul dintre jucătorii dragi lui, Javier Zanetti, prezent la club din 1995, recunoscător prin fapte, dovadă a nezdruncinatei sale fidelităţi: el a fost cel care a ridicat "cupa cu urechile mari" sub cerul Madridului.
Zanetti, căpitanul simbol, 37 de ani, între care 16 nerazzurro, este modelul unui nucleu de jucători consacraţi de victoria în Liga Campionilor. Alături de argentinian, mai mulţi jucători, interişti de 5 sau 6 ani, au cucerit 5 titluri de campioni la rând (primul, trebuie, totuşi, spus, acordat Interului după sancţiunea contra lui Juventus Torino): compatrioţii săi Esteban Cambiasso şi Walter Samuel au venit în 2004 şi 2005, sârbul Dejan Stankovic, în ianuarie 2004, precum şi portarul brazilian Julio Cesar, în 2005.
Întărită în 2009 prin venirea atacanţilor atestaţi precum Diego Milito şi Samuel Eto'o, precum şi a fundaşului român Cristian Chivu, constant şi util, nucleul puternic milanez a cucerit Europa, după ani de eliminări mohorâte.
Această revenire pe Acoperişul Lumii poartă, de asemenea, semnătura lui Jose Mourinho, doi ani pe banca lui Inter şi înfipt pentru totdeauna în memoria suporterilor. Tehnicianul portughez a dat o încredere de nezdruncinat clubului, făcând să cunoască înfrângerea echipe a priori mai puternice decât a sa - Chelsea în optimi şi FC Barcelona, în semifinale.
Anul de graţie al lui Inter s-a încheiat cu cucerirea Cupei Mondiale a cluburilor, în decembrie, pe bancă aflându-se de data aceasta spaniolul Rafael Benitez, competiţia reprezentând totodată dansul de lebădă al ibericului.