|






























|
Ciprian Petre: Trebuie sa incepem bine returul si vom scapa de grijile retrogradarii
Mijlocaşul echipei Gloria Bistriţa, Ciprian Petre, a declarat că dacă formaţia sa va începe cu dreptul returul, emoţiile legate de retrogradare vor mai dispărea.
"Se anunţă un retur disputat. E un pluton de echipe care luptă pentru evitarea retrogradarii, printre care suntem şi noi. Clasamentul e foarte strâns, o victorie te urcă doua-trei locuri, o înfrângere te coboară. Va fi foarte dificil. Vor fi şi emoţii, cu siguranţă, dacă stai liniştit şi crezi că victoriile vin de la sine nu e deloc bine. Trebuie să existe şi emoţii, aşa eşti mai concentrat. Nu putem spune că suntem scăpaţi de griji. Trebuie să începem bine şi grijile vor mai dispărea", a spus Petre.
Jucătorul Gloriei a afirmat că 2010 a fost, în general, un an bun. "Ne-am salvat de la retrogradare în campionatul trecut, am făcut un tur bunicel, pot spune că sunt mulţumit. Dacă aveam şi puţin noroc, puteam să facem mai multe puncte. Am pierdut nişte meciuri pe mâna noastră, au fost şi nişte egaluri nefericite pe teren propriu. Se putea mai bine, dar ne-a lipsit şansa. Nu e rău nici aşa, oricum, a fost un parcurs mulţumitor, faţă de sezonul trecut, când la final de an aveam 14 puncte", a spus Petre, citat de site-ul oficial al grupării bistriţene.
Ciprian Petre a precizat că pentru 2011 îşi doreşte ca Gloria să rămână în Liga 1, să ajungă în finala Cupei României şi, în plan personal, să fie ferit de accidentări.
Jucătorii echipei Gloria Bistriţa se vor reuni pentru reluarea pregătirilor în 9 ianuarie 2011, între 10 şi 12 ianuarie vor efectua vizita medicală, iar între 17 şi 27 ianuarie vor merge într-un stagiu de pregătire montană.
Pentru că Liga 1 se va relua în 25 februarie, durata stagiului din Antalya a fost prelungită, astfel că Gloria va sta în cantonament la Belek în perioada 28 ianuarie-15 februarie, unde va susţine şi o serie de meciuri amicale.
Taguri:
Gloria Bistrita
Ciprian Petre
retur
retrogradare
Liga 1
Cupa Romaniei
» Gloria Bistrita - istoric rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Gloria Bistrița
Fostul preşedinte al clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, a fost înmormântat, duminică, la ceremonie participând aproximativ 2.000 de persoane. Pădureanu a fost condus pe ultimul de...
Fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, după decesul lui Jean Pădureanu, că "pușcăria l-a omorât" pe fostul conducător al clubului Gloria Bistrița, luându-i...
Fostul președinte ale clubului de fotbal Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, decedat joi noaptea, la vârsta de 80 de ani, va fi înmormântat în data de 1 ianuarie la Bistrița, a anunțat...
Jean Pădureanu, fostul preşedinte al celor de la Gloria Bistriţa, a decedat joi noapte la vârsta de 80 de ani. Cel supranumit "Lordul" a pierdut lupta cu cancerul şi a încetat din...
Fostul președinte al clubului Sportiv Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, s-a stins din viață, în noaptea de joi spre vineri, în Spitalul Județean de Urgență Bistrița, a declarat...
Fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare în dosarul Transferurilor, ar putea fi eliberat condiţionat, după decizia de joi a...
Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că municipalitatea intenționează să cumpere stadionul "Jean Pădureanu", fiind dispusă să...
Formația Concordia Chiajna a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), echipa Gloria Bistrița, într-un meci reprogramat, vineri, în ultima etapă a Ligii 1, după ce joi seară a...
Fotbalistul ivorian Wilfried Kanon, care joacă pentru "lanterna roșie" Gloria Bistrița, este urmărit de echipe din Franța și Italia în vederea unui transfer, relatează presa din...
Gloria Bistrița a terminat la egalitate pe teren propriu, scor 0-0, cu formația CS Turnu-Severin, într-un meci din etapa a 32-a, în care oaspeții a ratat un penalty și au avut un jucător...
Antrenorul echipei Gloria Bistrița, Nicolae Manea, a declarat, după înfrângerea din meciul cu Viitorul Constanța, scor 0-2, și retrogradarea în divizia secundă, că speră ca formația sa...
|
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Gâdea
România
26 ani

Allan Nielsen
Danemarca
55 ani

Andreas Beck
Germania
39 ani

Andrés Escobar
Columbia
59 ani

Anssi Jaakkola
Finlanda
39 ani

Arkadiusz Głowacki
Polonia
47 ani

Brent Sancho
Trinidad Tobago
49 ani

Bruno Conti
Italia
71 ani

Cata Díaz
Argentina
47 ani

Ceyhun Demircan
Turcia
36 ani

Choi Tae-Uk
Coreea de Sud
45 ani

Edgar Davids
Olanda
53 ani

Fănel Ghioca
România
47 ani

Giancarlo De Sisti
Italia
83 ani

Győző Burcsa
Ungaria
72 ani

Henrik Dettmann
Germania
36 ani

Henry Giménez
Uruguay
40 ani

Holger Badstuber
Germania
37 ani

Ionel Iriza
România
57 ani

Ján Kocian
Cehoslovacia
68 ani
Jean-Bryan Boukaka
Franţa
34 ani

Luca Bucci
Italia
57 ani
Lucian Sânmărtean
România
46 ani

Manuel Pasqual
Italia
44 ani

Marko Marin
Germania
37 ani

Mihai Drăguș
România
53 ani
Milanko Rašković
Serbia
45 ani
Răzvan Ochiroșii
România
37 ani

Ruben Neves
Portugalia
29 ani

Sebastiano Nela
Italia
65 ani

V a m p e t a
Brazilia
52 ani
|
|
|
|