Într-un mesaj postat pe site-ul FIFA la final de an, preşedintele acestei organizaţii, Joseph Blatter, a precizat că principala sa misiune pentru 2011 şi anii care vor urma este una foarte clară: aceea de a demonstra că fotbalul este mai mult decât un joc.
"Evenimentele anului care se încheie au subliniat, o dată în plus, dimensiunea socială şi culturală a fotbalului. Prima Cupă Mondială a FIFA organizată pe continentul african şi cucerirea de către Spania a primului titlu mondial din istoria sa, în timp ce, la Abu Dhabi, o echipă africană a ajuns în premieră până în finala Campionatului Mondial al cluburilor. Acestea sunt doar două exemple, printre atâtea altele, ale universalităţii fotbalului", a subliniat preşedintele FIFA în mesajul său.
"Anul 2011 va fi la fel de important pentru conducerea fotbalului. Înainte de alegerea noului preşedinte al FIFA, voi participa la congresele celor şase confederaţii continentale şi mă bucur anticipat că-i voi putea întâlni personal pe reprezentanţii federaţiilor şi voi putea auzi preocupările lor, înainte de a stabili împreună obiectivele şi strategia pe care o vom urma, pentru ca FIFA să poată cunoaşte mai bine nevoile membrilor săi, în vederea unei susţineri eficiente", a adăugat Blatter.
"În nume personal, misiunea mea pentru 2011 şi anii care vor urma este una foarte clară: aceea ce a demonstra că fotbalul este mai mult decât un joc. Graţie dimensiunii socio-culturale, fotbalul este o punte de legătură între oameni şi, totodată, o şcoală a vieţii", a mai subliniat conducătorul FIFA în mesajul său.