David şi Victoria Beckham ar putea fi naşii lui Zachary, fiul lui Elton John şi al lui David Furnish. Se pare că cei doi au ales deja naşii. Cel puţin aşa susţine presa britanică. Cei doi i-au surprins pe toţi cu anunţul naşterii lui Zachary, bebeluşul lor născut pe 25 decembrie la Los Angeles de o mamă purtătoare, scrie publicaţia franceză Voici.
Printre multele felicitări care n-au încetat să sosească pe adresa celor doi părinţi a fost şi cea a Victoriei Beckham, care a fost menţionată de ziarele britanice: "David şi cu mine suntem foarte încântaţi pentru Elton şi David. Au atâta dragoste de oferit! Vor fi nişte părinţi fantastici".
Elton John este naşul lui Brooklyn, fiul cel mare al fotbalistului şi al fostei Spice Girls. Pentru că trăiesc mai mult la Los Angeles, cântăreţul şi partenerul lui vizitează des familia Beckham. Bazându-se pe aceste lucruri, Daily Mail şi Telegraph prevăd că David şi Victoria Beckham vor fi naşii lui Zachary. S-ar putea însă ca Elisabeth Hurley, al cărui fiu este şi el finul lui Elton John, să fie aleasa, încheie Voici.