Fostul internaţional Florin Prunea este noul manager sportiv al echipei de fotbal Astra Ploieşti, funcţie pe care a ocupat-o în ultimul an la Dinamo Bucureşti, a confirmat preşedintele executiv al grupării ploieştene, Petre Buduru.
"În noua organigramă a FC Astra, manager sportiv este binecunoscutul ex-internaţional Florin Prunea. Portarul cu 40 de jocuri în echipa naţională a avut o carieră remarcabilă, întinsă de-a lungul a două decenii între buturile echipelor Dinamo, "U" Cluj, Astra, Universitatea Craiova. FCM Bacău, FC Braşov, FC Naţional, Erzurumspor (Turcia), Litex Loveci (Bulgaria), Skoda Xanthi (Grecia). A câştigat campionatul şi Cupa României cu Universitatea Craiova şi cu Dinamo, însumând 353 de meciuri pe prima scenă a fotbalului nostru şi 14 apariţii în cupele europene. După ce a pus mănuşile în vitrina amintirilor, a devenit conducător, afirmându-se şi în această postură - la Sindicatul fotbaliştilor, FRF, Dinamo", se precizează într-un comunicat postat pe site-ul oficial al FC Astra.
"Contractul meu cu Dinamo a expirat la 31 decembrie, am primit o ofertă foarte bună de la Astra şi am acceptat-o. Dinamo nu mi-a mai propus prelungirea înţelegerii. Ne propunem să muncim mult şi bine. Va fi o perioadă dificilă, trebuie să strîngem rîndurile şi să ne facem treaba. E un retur de foc. Clasamentul e extrem de strâns, poziţia noastră pare liniştitoare, dar de la locul 9 în jos e luptă mare. Pot spune că N'Doye este jucătorul Astrei, iar Kapetanos e un jucător de valoare, dar nu putem vorbi despre negociere cît timp e sub contract cu altă echipă. Nu sunt dezamăgit că am plecat de la Dinamo, eu cred că mi-am făcut treaba destul de bine, am apărat interesele clubului, chiar dacă am mai şi greşit uneori. A fost o perioadă frumoasă, vreau să le mulţumesc suporterilor, băieţilor, despre care eu cred că pot mai mult decît au arătat în turul de campionat", a spus Prunea.