Alexandru Chipciu, mijlocaşul echipei FC Braşov, a declarat pe site-ul grupării de sub Tâmpa că patronul Ioan Neculaie a refuzat o ofertă venită din partea Stelei pe adresa sa.
"Am vorbit cu domnul Neculaie şi mi-a spus că Steaua a intenţionat să facă o ofertă pentru mine, dar a precizat că nu voi pleca acum la o echipă din ţară. Eu trebuie să mă pregătesc cât mai bine şi să fiu concentrat 100%, pentru că vor mai veni oferte. Deocamdată vreau să rămân la Braşov, să joc la această echipă, pentru că sunt dator publicului", a afirmat Chipciu.
"Pentru mine nu este foarte greu în această perioadă, pentru că m-am pregătit şi în vacanţă, am alergat şi am fost la sala de forţă", a indicat Chipciu.
Talentatul fotbalist speră la un sezon de primăvară frumos, la calificarea în finala Cupei României, iar în campionat să se salveze de la retrogradare. FC Braşov ocupă locul 12, cu 20 de puncte.
"Despre Cupa României lăsăm adversarii să vorbească. Vom vedea la Braşov dacă ne vom califica sau nu", a precizat Chipciu. În semifinale, FC Braşov va întâlni pe Steaua, pe 20 aprilie în Ghencea şi pe 11 mai sub Tâmpa.
Chipciu a apreciat că portughezul Antonio Conceicao este "un antrenor bun, face antrenamente frumoase şi are metode noi de pregătire. Pot spune că este OK".