Portughezul Cristiano Ronaldo, atacantul echipei spaniole de fotbal Real Madrid, şi-a propus să doboare recordul de 38 de goluri înscrise de Zarra şi mexicanul Hugo Sanchez în Primera Division şi să devină cel mai bun marcator din istorie, informează agenţia EFE.
"Nu joc ca să bat recorduri, nu mă gândesc la asta, dar mi-ar plăcea să dobor recordurile lui Zarra şi Sanchez, care au rămas cei mai buni marcatori din campionatul spaniol", a declarat vedeta portugheză, care a înscris 23 de goluri în 19 meciuri în prima parte a sezonului, cu cinci mai mult decât Messi.