Uniunea de fotbal din Rusia (UFR) a confirmat că jucătorii echipei naţionale vor primi recompense pentru calificarea în sferturile de finală ale EURO 2008, dar a precizat că "sumele vehiculate pe internet nu corespund realităţii", după cum a declarat un purtător de cuvânt.
Diverse medii de informare ruse au avansat suma de 7 milioane de euro pentru fondul de premiere la trecerea în sferturile de finală ale turneului final, iar fiecare jucător ar urma să primească 300.000 de euro. "Mărimea primelor este o informaţie confidenţială şi nu va fi făcută publică", a subliniat purtătorul de cuvânt al federaţiei, pentru că "aceste subiecte se tratează direct cu jucătorii, iar cu cât echipa merge mai mult în competiţie, cu atât este normal ca primele să se schimbe".
Echipa antrenată de olandezul Guus Hiddink a obţinut calificarea în faza a doua a EURO 2008, după ce a învins clar, cu 2-0, Suedia, urmând să întâlnească sâmbătă, în sferturile de finală, Olanda, considerată acum cu prima şansă.