Cancelarul german, Angela Merkel a dezvăluit, joi seară, că a urmărit o parte a meciului câştigat de reprezentativa de fotbal a ţării sale în faţa Portugaliei (3-2), în cadrul sferturilor de finală ale EURO 2008, în ciuda summitului european la care participa în acelaşi moment, la Bruxelles.
"N-am putut vedea decât ceea ce s-a întâmplat până la primul gol, iar astfel m-am dus foarte motivată la dineu (alături de ceilalţi şefi de stat şi guvern)", a declarat doamna Merkel ziariştilor la Bruxelles.
Cancelarul german a povestit că a revenit, apoi, în faţa unui televizor pentru ultimele minute ale partidei şi "s-a entuziasmat la fel ca toată lumea" vâzând cum echipa Germaniei obţine calificarea în semifinalele EURO 2008, "o performanţă senzaţională", după cum a subliniat Angela Merkel.