FC Barcelona are un avans de 7 puncte faţă de urmăritoarea Real Madrid, dar antrenorul Pep Guardiola ştie că lupta pentru titlu nu s-a încheiat.
Guardiola a dat exemplul de acum 2 sezoane, când Barca avea un avans de 12 puncte la un moment dat şi a trebuit apoi să câştige pe Santiago Bernabeu (6-2) pentru a ajunge campioana Spaniei.
"Şapte puncte avans e mai bine decât 4, dar nu am nicio îndoială că Real Madrid va încerca să remonteze. Un antrenor atât de prestigios ca Mourinho nu va pleca fără să câştige nimic. Va lupta până la final, eu şi jucătorii ştim asta. Campionatul se va decide în ultimele 8 jocuri şi în acest an nu va fi o excepţie.Probabil că va trebui să batem pe Bernabeu pentru a câştiga titlul", a declarat antrenorul catalan pentru ziarul AS.