Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, s-a declarat mulţumit de modul în care se prezintă jucătorii săi la antrenamentele susţinute în cantonamentul din Cipru, dar spune nu a fost satisfăcut de primii adversari pe care i-a întâlnit în amicale.
"Din punct de vedere al antrenamentelor sunt foarte mulţumit. De adversari însă nu prea. Mai avem însă patru jocuri, sperăm ca adversarii pe care-i vom întâlni să se ridice ca valoare la nivelul campionatului nostru. De asta am venit în Cipru, să întâlnim echipe puternice. În astfel de jocuri se vede adevărata forţă a echipei. Sunt bucuros că jucătorii mei au arătat o bună dispoziţie de joc, disponibilitate la efort şi un tonus foarte bun", a declarat Munteanu.
Oţelul a câştigat primele două partide amicale disputate în Cipru,
6-0 cu GKS Belchatow şi
3-0 cu Piunik Erevan. Aceasta din urmă a prezentat însă practic o echipă secundă, mai mulţi jucători fiind selecţionaţi la echipa naţională pentru o partidă amicală cu Georgia. Următorii adversari ai echipei gălăţene sunt MKS Korona Kielce, FC Slovan Liberec,WKS Slask Wroclaw şi PFC Levski Sofia.
Antrenorul formaţiei Oţelul Galaţi a mai declarat că jocul echipei naţionale în meciurile din cadrul turneului amical din Cipru este departe de ceea ce şi-ar fi dorit să vadă.
"Ceea ce am văzut în aceste jocuri amicale este departe de ceea ce ne dorim. Nu aş vrea să fac mai multe comentarii pentru a nu mai pune şi eu paie pe foc", a spus Munteanu. Tehnicianul a mai spus că nu a avut emoţii când Cornel Râpă a executat lovitura de departajare care a adus victoria României în partida amicală cu Cipru.
"M-a surprins faptul că Râpă a fost desemnat să bată acel penalti. La noi la echipă, ca să bată, trebuie să mai aştepte. Nu am avut emoţii, cred însă că el a avut unele foarte mari. Am înţeles că Răzvan i-a apreciat pe toţi trei jucătorii noştri. Acesta este un lucru bun dar naţionala-i una, echipa de club e alta. Acum cei trei trebuie să revină cu bine în atmosfera echipei. Cred că nu vom avea probleme cu ei, pentru că ei ştiu că pentru mine contează echipa, nu invidualităţile", a mai afirmat Munteanu.
Echipa naţională a României a învins, miercuri, la Paralimni, reprezentativa ţării gazdă, Cipru, cu scorul de
6-5 (0-0, 1-1), după lovituri de departajare, în finala mică a turneului internaţional Cyprus Cup. Turneul a fost câştigat de Ucraina, care a învins, tot miercuri, cu scorul de
5-4, după loviturile de departajare, selecţionata Suediei, în finală.