Dorinel Munteanu, antrenorul echipei Oţelul Galaţi, a afirmat că jucătorii săi au avut o atitudine bună în meciul cu formaţia bulgară Levski Sofia, terminat la egalitate, 2-2, joi seara, în stagiul de pregătire din Cipru.
"La cum s-a desfăşurat jocul, nu sunt mulţumit de rezultat. Deşi echipa a arătat o bună disponibilitate la efort şi o atitudine foarte bună, sunt nemulţumit că facem unele greşeli care s-au repetat de la meci la meci", a spus Munteanu pe site-ul oficial al clubului.
"Am primit două goluri din penalty, ceea ce înseamnă că i-am permis adversarului să se apropie periculos de poarta noastră", a adăugat Munteanu.
"Plecăm de la 20 de grade Celsius la temperaturi de îngheţ, cum este în ţară, dar trebuie să ne acomodăm repede pentru că peste o săptămână urmează meciul de la Pandurii Tg.Jiu", a declarat Dorinel Munteanu.
Oţelul va reveni vineri seara în ţară, sosirea pe Aeroportul Internaţional "Aurel Vlaicu" din Băneasa fiind prevăzută la ora 21:15. Drumul spre Galaţi va fi continuat cu autocarul.