Echipa Turciei, care va juca în semifinalele EURO 2008 la fotbal cu Germania, miercuri, 25 iunie, la Basel, are mari probleme de efectiv, ultimul dintre jucătorii incerţi fiind chiar căpitanul şi vedeta formaţiei Nihat Kahveci, care se alătură altor accidentaţi.
De asemenea, 4 jucători sunt suspendaţi, Tuncay, Arda, Asik şi portarul Volkan, acesta din urmă aşteptând cu speranţă rezolvarea apelului, pe care UEFA îl va judeca luni. Nihat a ieşit din teren în minutul 117 al sfertului cu Croaţia şi ar putea declara forfait pentru semifinală. Totodată, Servet (ligamentele genunchiului stâng) nu va putea fi refăcut, ca şi Gungor (gleznă), ambii fiind indisponibili până la sfârşitul turneului. În schimb, Mehmet Aurelio, şi-a ispăşit suspendarea şi va reveni.