|






























|
EURO 2008: Guus Hiddink, singurul olandez fericit de la Basel
Zeci de mii de suporteri "oranje" au venit sâmbătă seara, la Basel (Elveţia) pentru a saluta calificarea naţionalei de fotbal a Olandei în semifinalele EURO 2008, însă singurul olandez bucuros la finalul meciului cu Rusia ( 1-3 după prelungiri) a fost antrenorul învingătorilor, Guus Hiddink.
" Sunt extrem de mândru, atât pentru această victorie, cât şi pentru elevii mei, care au fost superiori Olandei din punct de vedere tactic, tehnic şi fizic, chiar dacă nu am avut prea mult timp să pregătim acest joc, după partida cu Suedia. Echipa noastră este încă în formare, însă are avantajul că învaţă repete. Nu am avut încă timp să mă gândesc la viitorul nostru adversar, vom avea două zile la dispoziţie pentru a pregăti următorul joc", spus Hiddink la finalul partidei.
Antrenorul olandez, în vârstă de 61 de ani, a ţinut totodată să salute prestaţia atacantului Andrei Arşavin, autorul ultimului gol al întâlnirii. " Chiar dacă nu era la capacitatea sa maximă, a avut o evoluţie excelentă. Ştie cum să să dribleze fundaşii, făcându-i să vină către el, fără să-l poată însă ataca. Natura i-a oferit acest dar. Toată lumea spunea că este o persoană dificilă, însă nu şi cu mine. Este o plăcere să lucrezi cu acestă băiat, născut învingător".
" Un antrenor olandez a învinsă 11 fotbalişti olandezi talentaţi. Este o mare fericire pentru mine şi pentru întreaga Rusie. Hiddink ne-a spus că se aşteaptă ca olandezii să joace foarte agresiv împotriva noastră, însă în final noi am fost cei care am făcut asta. În final, cel mai bun olandez, antrenorul nostru, a învins", a declarat la rândul său Andrei Arşavin.
Selecţionerul olandez Marco van Basten nu şi-a putut ascunde tristeţea la finalul jocului, însă a recunoscut superioritatea adversarului. " Ruşii au jucat într-adevăr mai bine şi au meritat victoria. Pot să trăiesc în continuare cu acest fapt indiscutabil că au fost mai buni ca noi. Noi am reuşit câteva partide remarcabile în primul tur, însă în această seară nu am putut reedita această performanţă. Am început bine meciul cu Rusia însă nu am ştiut să-l ţinem sub control. Am avut probleme fizice, care s-au resimţit către finalul jocului", a precizat van Basten.
" Suntem, desigur, extrem de dezamăgiţi. Am fost foarte slabi astăzi, am pierdut multe dueluri şi am dat multe pase greşite. Am jucat foarte bine în primul tur şi de aceea nu înţeleg ce s-a întâmplat astăzi. Această echipă a Rusiei este cu adevărat puternică. În repriza a doua a prelungirilor au făcut dovada unei condiţii fizice exemplare", a recunoscut şi fundaşul olandez Joris Mathijsen.
Taguri:
EURO 2008
Guus Hiddink
Marco van Basten
Rusia - Olanda 3-1
Joris Mathijsen
» Program si rezultate Campionatul European de fotbal
» Preliminariile Campionatului European
Comenteaza
Ultimele stiri - Campionatul european
Georgianul Georges Mikautadze, germanul Jamal Musiala, slovacul Ivan Schranz, olandezul Cody Gakpo, spaniolul Dani Olmo şi englezul Harry Kane, cu câte 3 goluri, sunt golgheterii...
Selecţionata Spaniei a câştigat Campionatul European de fotbal - EURO 2024, duminică seara, pe "Olympiastadion" din Berlin, după ce a învins Anglia în finală, cu scorul de 2-1...
După o lună de meciuri la care au participat 24 de echipe, Campionatul European de fotbal îşi află duminică seară câştigătoarea. Naţionalele Spaniei şi Angliei luptă pentru trofeul...
Selecţionata Angliei s-a calificat în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Olandei cu scorul de 2-1 (1-1),...
Selecţionata Spaniei s-a calificat în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Franţei cu scorul de 2-1 (2-1), marţi seara, pe...
Selecţionata Olandei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Turciei cu scorul de 2-1 (0-1),...
Selecţionata Angliei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Elveţia cu 5-3, la loviturile de departajare,...
Selecţionata Franţei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Portugalia cu scorul de 5-3, la...
Selecţionata Spaniei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, printr-o victorie în faţa Germaniei, echipa gazdă, cu scorul de 2-1 (0-0,...
Selecţionata Turciei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Austriei cu scorul...
Naţionala României a părăsit Campionatul European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a fost învinsă de echipa Olandei cu scorul de 3-0 (1-0), marţi seara, pe Football...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Ádám Szalai
Ungaria
38 ani

Alexander Vaaßen
Germania
34 ani

Billy Bremner
Scoția
83 ani

Bixente Lizarazu
Franța
56 ani

Bror Mellberg
Suedia
102 ani

Craig Eastmond
Anglia
35 ani
Cristian Neguț
România
30 ani

Daniel Grigorov
România
47 ani

Daniël Veyt
Belgia
69 ani

Dariusz Dudka
Polonia
42 ani
Denis Hergheligiu
România
26 ani

Dominique Dropsy
Franța
74 ani

Dragan Pantelić
Yugoslavia
74 ani

Erich Beer
Germania
79 ani
Ezequiel Filippetto
Argentina
38 ani
Gabriel Doltea
România
45 ani

Georges Mandjeck
Camerun
37 ani
Gheorghe Mihali
România
60 ani
Ionuț Lupescu
România
57 ani

Janusz Kupcewicz
Polonia
70 ani

Kwadwo Asamoah
Ghana
37 ani

Luděk Mikloško
Cehia
64 ani
NEWCASTLE UNITED
Anglia
133 ani
Nicolae Constantin
România
52 ani

Nicolas Alnoudji
Camerun
46 ani

Nikola Kotkov
Bulgaria
87 ani

Oscar Garré
Argentina
69 ani

Petru Budeanu
România
47 ani

Víctor Aristizábal
Columbia
54 ani
Yasin Hamed
România
26 ani

Zé Roberto
Brazilia
45 ani
|
|
|
|