Antrenorul echipei de fotbal Pandurii Târgu-Jiu, Petre Grigoraş, a anunţat că se gândeşte la demisia din funcţia pe care o ocupă, fiind nemulţumit de faptul că reprezentanţii clubului nu au reuşit să obţină dreptul de joc pentru şase jucători ai echipei.
"Voi analiza foarte bine ceea ce voi face în continuare. Nu-mi convine sub nicio formă poziţia actuală. Trebuie să mă gândesc şi la plecare. E inadmisibil ce se întâmplă şi nu pot fi luat de măscărici. Dacă nu se va mai putea face treabă, ne vom strânge mâinile, să vină altul care să accepte orice fel de condiţii. Să ai jucătorii de atâta timp în curte şi nu poţi să-i legitimezi înseamnă că ori eşti dezinteresat ori delăsător. Am trecut destul de multe cu vederea, dar lucruri normale. Nici nu mă aşteptam să nu se rezolve problema", a spus Petre Grigoraş.
În opinia sa, preşedintele clubului sportiv, Marin Condescu, ar trebui "să ia măsuri" împotriva celor care nu s-au ocupat de legitimarea celor şase jucători - Călin Cristea, Valentin Lemnaru, George Neagu, Ionuţ Dobroiu, Adrian Horvat şi David Lazăr -, menţionând că de la începutul returului şi până în prezent au avut timp suficient pentru a înregistra transferul jucătorilor la Liga Profesionistă de Fotbal.
"Chiar dacă îmi atrag antipatii, dacă aş fi fost în locul domnului Condescu i-aş fi dat afară pe toţi cei vinovaţi de situaţia aceasta. Fără reţineri. Să ai atâta timp la dispoziţie, să vină al treilea meci din mini-retur şi să nu poţi folosi toţi jucătorii cu care te-ai antrenat toată iarna nu e uşor. Frustrarea e cu atât mai mare cu cât în fiecare zi primesc întrebări, întreb mai departe şi toţi zic că e OK. Pregătesc o echipă şi o să joace alta. E inadmisibil ce se întâmplă", a mai spus Grigoraş.
În ceea ce priveşte meciul cu Gloria Bistriţa, programat vineri, la Drobeta Tr. Severin, în etapa a 21-a a Ligii 1, antrenorul Pandurilor a afirmat că "simte că echipa va câştiga", cu toate că, cel mai probabil, nu îi va putea folosi pe Carlos Cardoso, accidentat în partida cu Dinamo, şi nici pe Cosmin Băcilă, care a suferit o contuzie puternică.
"O să încerc, pe cât posibil, să-i mobilizez şi să obţinem victoria. Stromajer a fost până acum pe străzi, s-a plimbat. E foarte în urmă cu pregătirea, nu are nicio treabă cu fotbalul până în pauza competiţională de la sfârşitul lunii. Sunt convins că până atunci se va pune la punct cu pregătirea, dar acum este departe de Stromajer care a plecat. În condiţiile acestea, revenirea lui Mihai Pintili este un câştig, dar este posibil să nu-l pot folosi pe Cardoso, accidentat în partida cu Dinamo, care este la potenţial 50%, şi nici pe Băcilă, care a suferit o contuzie puternică. Cu atât mai mult aş fi avut nevoie de noile achiziţii", a adăugat Grigoraş.