Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, este nemulţumit de faptul că jucătorii săi au început să viseze cam mult după victoria din meciul cu Rapid, transmiţându-le că vrea de la ei concentrare la fiecare partidă până la finalul sezonului.
"Cu cât ne apropiem de finalul campionatului şi după victoria în faţa Rapidului băieţii încep să viseze cam mult. Le-am spus însă de multe ori că visele nu sunt pentru noi, eu împreună cu ei trăim realitatea şi vreau concentrare. Marţi a fost o deconcentrare la antrenamentul de după-masă, dar mai sunt câteva zile până la următorul joc şi sunt convins că vor reveni cu picioarele pe pământ", a spus Dorinel Munteanu.
De asemenea, directorul general Marius Stan a declarat că este datoria sa şi a antrenorului să-i ţină pe jucători cu picioarele pe pământ. "Mă bucură că Dorinel a luat atitudine, ăsta e pericolul care ne paşte. Jucătorii trebuie treziţi repede. N-am bătut decât pe Rapid, dacă nu batem şi pe alţii am bătut Rapidul degeaba. Mai sunt încă 14 jocuri, care sunt, aşa cum am mai spus, numai finale pentru noi. Acest lucru trebuie să conteze mai mult decât orice altceva pe lumea asta. Acesta este mesajul nostru către jucători", a declarat directorul general al grupării gălăţene.
Antrenorul Dorinel Munteanu a mai declarat că Adrian Mutu va trebui convocat la echipa naţională a României dacă până la partida cu Bosnia-Herţegovina va continua să joace la fel de bine la Fiorentina. "Adi surprinde pe toată lumea, sincer, şi pe mine m-a surprins. După o perioadă lungă în care nu a jucat, revine, şi în al treilea meci dă două goluri. Trece cu uşurinţă peste problemele pe care le-a avut, intră, marchează, este adulat de toată lumea. E clar însă că are nevoie de continuitate. Răzvan Lucescu decide, dar dacă până la meciul cu Bosnia va juca la fel, va marca, e clar că va trebui chemat", a spus Munteanu. Echipa AC Fiorentina a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Catania, într-un meci din etapa a 28-a din Serie A. Mutu a jucat 70 de minute, a marcat două goluri şi a creat faza celui de-al treilea înscris de Gilardino. Echipa naţională a României întâlneşte la 26 martie, în deplasare, reprezentativa Bosniei-Herţegovina, într- o partidă contând pentru grupa D a preliminariilor Euro 2012.