Eric Abidal, fundaşul internaţional francez al clubului spaniol de fotbal FC Barcelona, va fi operat vineri de o tumoare la ficat, a anunţat clubul catalan.
Conform presei spaniole, sezonul competiţional este compromis pentru jucătorul francez, ceea ce reprezintă o lovitură dură pentru "Barca", rămasă deja fără Carles Puyol, accidentat, în timp ce cluburile intră în linie dreaptă în diversele competiţii în care sunt angajate.
"O tumoare la ficat i-a fost descoperită jucătorului, iar la cererea sa clubul solicită cel mai mare respect la dreptul la viaţa privată", se arată într-un comunicat al clubului catalan.
Eric Abidal, în vârstă de 31 de ani, va fi operat vineri la un spital din Barcelona de către doctorul Josep Fuster Obregon.
"Vreau să-i transmit toată afecţiunea şi susţinerea mea lui Eric Abidal. Eu sunt sigur că totul va decurge bine", a scris pe Facebook coechipierul său de la "Barca", campionul mondial cu echipa Spaniei Andres Iniesta.
"Curaj şi multă forţă lui Eric Abidal", a scris, la rândul său, Francesc Fabregas, jucătorul lui Arsenal format la FC Barcelona, pe contul său de Twitter.