Antrenorul echipei sârbe de fotbal Partizan Belgrad, Aleksandar Stanojevic, şi-a respectat promisiunea de a preda maşina proprie jucătorului Prince Tagoe, după ce a pierdut pariul pe care cei doi l-au făcut la derby-ul de miercurea trecută cu Steaua Roşie.
Stanojevic a relatat în presa sportivă sârbă că a pariat cu Tagoe că-i dă maşina, un Renault Coupe, dacă marchează 2 sau mai multe goluri contra Stelei Roşii. Jucătorul a înscris 2 goluri, care au adus victoria echipei sale, în meciul tur pentru Cupa Serbiei. "Predarea maşinii s-a efectuat", a anunţat Stanojevic.
"În timpul meciului, când a marcat al doilea gol, i-am spus că pariul este valabil doar dacă vom câştiga. Iar, la final, mi-am dorit ca Steaua Roşie să egaleze, doar pentru a-mi păstra maşina", a glumit antrenorul Partizanului.