Preşedintele clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, care împlineşte, marţi, 75 de ani, a declarat că, pentru el, cel mai important trofeu este prezenţa neîntreruptă în Liga 1 din 1990 şi că, neavând copii, echipa este copilul său de suflet.
"Din prima zi în care am ajuns la Bistriţa, mi-am propus să ies la pensie de aici, aşa de mult mi-au plăcut locurile, oamenii, atmosfera din stadion. În viaţă, pentru a reuşi, trebuie să pui suflet în activitatea pe care o faci, iar eu am fost foarte dedicat. Promovarea în Liga 1, câştigarea Cupei României, participarea în cupele europene sunt cele mai mari realizări, dar cel mai mare trofeu îl reprezintă faptul că jucăm în Liga 1 de 21 de ani, nu sunt multe echipe care se pot lăuda cu această performanţă. Sper să mă ajute Dumnezeu să fiu sănătos, să îmi dea în continuare înţelepciune si să mai trăiesc câţiva ani buni, să pot să mă mândresc în continuare cu această echipă. Eu n-am copii, pot spune că această echipă e copilul meu de suflet", a afirmat presedintele clubului Gloria.
Pădureanu a precizat că a primit numeroase telefoane de felicitare, din ţară şi din străinătate: "Am avut rezultate bune de-a lungul timpului, ne-am comportat civilizat cu toată lumea, iar aceste lucruri nu se uită".
Jean Pădureanu s-a nascut în 22 martie 1936, la Băileşti. Ca jucător, a evoluat la Băilesti, în Craiova la 7 Noiembrie si Universitatea, în Bucuresti la CCA-Steaua si apoi la Bistrita, unde în perioada 1958-1970 a fost unul dintre componentii de bază ai echipei Gloria. Din 1964, când era încă jucator activ, a devenit vicepresedinte al clubului Gloria, preluând în 1970 functia de presedinte. În toamna anului 1995 a devenit preşedinte al clubului Rapid Bucureşti, revenind la Gloria în 1997.