Echipele de fotbal Manchester United şi FC Barcelona se vor întâlni într-un meci amical programat pe 30 iulie, pe stadionul FedExField din Washington, în cadrul turneului pe care "diavolii roşii" îl vor efectua în vara acestui an în Statele Unite, a anunţat marţi gruparea engleză.
Meciul cu Barca va fi ultimul din seria de cinci partide pe care elevii lui Alex Ferguson le vor disputa pe continentul nord-american.
Manchester United va începe acest turneu cu un amical programat la Boston, pe 13 iulie, în compania formaţiei New England Revolution, după care îşi va continua pregătirile cu o partidă împotriva celor de la Seattle Sounders, o săptămână mai târziu.
Pe 23 iulie, Rooney şi colegii săi vor juca cu Chicago Fire, pe 27 iulie vor evolua, pentru al doilea an consecutiv, în Partida Vedetelor de la New Jersey, împotriva selecţionatei starurilor campionatului nord-american (MLS), după care îşi vor tura motoarele în faţa campioanei Spaniei, pe 30 iulie, înaintea revenirii în Anglia.