Lionel Messi, fotbalistul argentinian al Barcelonei, s-a accidentat la muşchiul aductor al piciorului drept şi e incert pentru meciul de sâmbătă de la Villarreal, din etapa 30 a campionatului Spaniei.
Atacantul a declarat forfait pentru jocul amical disputat marţi de reprezentativa ţării sale în Costa Rica (0-0). Staff-ul naţionalei albiceleste n-a vrut să rişte cu Messi, pe care-l aşteaptă o lună aprilie foarte dificilă cu echipa de club. În afara dublei cu Şahtior Doneţk, din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, Barca va juca două meciuri contra marii rivale Real Madrid: pe 16 sau 17 aprilie în campionat şi pe 20 aprilie în finala Cupei Spaniei.
Messi a încercat să se încălzească înaintea meciului din Costa Rica, dar n-a rezistat decât un minut, după care s-a întors la vestiar. Jucătorul va fi supus unor noi examene joi, la întoarcerea sa la Barcelona, pentru a se vedea dacă va fi apt de joc împotriva lui Villarreal.
"Accidentarea nu pare gravă, însă pentru a afla diagnosticul final va trebuie să aşteptăm examenele care vor avea loc la Barcelona", a precizat clubul catalan într-un comunicat.