Imediat după victoria de la Drobeta Turnu-Severin, tehnicianul pandurilor, Petre Grigoraş, a ţinut să precizeze că speranţele evitării retrogradării se leagă foarte mult de partidele următoare, cele cu Universitatea Craiova şi Victoria Brăneşti.
Tehnicianul a ieşit foarte repede din starea euforică instalată după victoria în faţa ceferiştilor clujeni, dorind acelaşi parcurs fericit şi în primul joc, ce este programat a se disputa mâine, cu începere de la ora 19:30, pe stadionul juveţilor, "Ion Oblemenco". Succesul Pandurilor din runda a 23-a a Ligii 1 a fost o adevărată gură de oxigen pentru trupa lui Petre Grigoraş, lansând în acelaşi timp şi motive diferite de abordare a celor două „finale” din această săptămână: "Am câştigat încredere pentru că în ultimul timp se pierduse încrederea în propriile forţe, mai ales că ştiţi cum a fost la Pandurii acest început de retur, tumultuos, mai mult decât ne aşteptam, cu neprogramări, cu accidentări". Chiar dacă şi-au adjudecat cele trei puncte, Pandurii Târgu-Jiu nu a scăpat de emoţiile zonei fierbinţi a clasamentului, iar în etapa a 24-a, în faţa echipei lui Mititelu, este practic obligată să înregistreze un rezultat pozitiv pentru a depăşi una dintre contracandidate. Succesul obţinut la Severin va avea un impact mult mai accentuat în clasament dacă elevii lui Grigoraş vor reuşi să smulgă cele trei puncte din jocul cu Universitatea Craiova liniştind, cel puţin pentru moment, apele învolburate din subsolul clasamentului primului eşalon. "Pe mine mă interesează acum să reuşim să legăm câteva meciuri fără înfrângere şi să ne îndepărtăm de locurile retrogradabile. Din meciul contra ceferiştilor clujeni am smuls trei puncte importante, dar astea nu sunt de ajuns. Dacă nu reuşim în următoarele două partide să adunăm minimum patru puncte, tot acolo rămânem şi situaţia noastră va fi la fel de grea ca până acum. M-aş fi bucurat mai mult dacă am fi câştigat contra Bistriţei, dar, din păcate, nu s-a putut în acel moment. Mă bucur acum pentru cele trei puncte cu C.F.R. pentru că, măcar pentru o etapă, stăm şi noi deasupra liniei şi putem privi cu alţi ochi următoarele două jocuri, vitale, de la Craiova, cu Universitatea, şi cel cu Victoria Brăneşti, de la Drobeta. Nu e un meci decisiv cu Craiova, dar e un meci care îţi poate ridica moralul sau poate să te aducă înapoi de unde ai plecat. Sunt două partide foarte, foarte importante. În următoarele două etape se pot limpezi lucrurile sau, de ce nu, se pot complica şi mai mult", a precizat antrenorul Pandurilor, Petre Grigoraş.
Călin Cristea şi-a găsit liniştea la... Unirea Alba-Iulia
"Transferat" la finele turului, în luna decembrie, la Pandurii Târgu-Jiu, contra sumei de 70.000 euro, mijlocaşul Călin Cristea a revenit sub culorile clubului Unirea Alba Iulia, întrucât gorjenii, din propria culpă, n-au înregistrat în timp util documentele pentru a-l legitima. Pentru ca fotbalistul, în vârstă de 22 ani, să nu "înregistreze" o perioadă prea lungă de pauză, până la finalul actualului sezon competiţional, preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu a rezolvat situaţia foarte repede printr-o "negociere" scurtă cu oficialii grupării din Alba-Iulia în vederea re-înregimentării lui Cristea. Situaţia fostului internaţional de tineret s-a rezolvat şi a fost nevoit să intre sub comanda antrenorului Gabi Stan pentru că echipa sa de suflet îi suportă o parte din contractul de jucător şi avea programată partida cu Arieşul Turda. "Alb-negrii", mult mai operativi decât oficialii gorjeni, au înregistrat "mutarea" la Federaţia Română de Fotbal, jucătorul care a "dus" fără probleme toată perioada de pregătire din iarnă îmbrăcat în tricoul pandurilor fiind chiar prezent, pe întreaga durată a părţii secunde din meciul de sâmbătă, 02 aprilie, pe care Unirea Alba-Iulia l-a susţinut pe teren propriu, în Liga a II-a, în compania Arieşului din Turda, partidă încheiată cu o remiză albă, 0-0. În etapa următoare, acuala formaţie a lui Călin Cristea, F.C. Unirea Alba-Iulia, va juca în deplasare cu echipa de suflet a "executivului" Eugen Pârvulescu, precum şi a goalkeeperului David Lazar.